Bănci și Asigurări

Firmele mici îşi revin mai repede decât marile corporaţii, spune şeful OTP

Autor: Liviu Chiru

02.03.2011, 23:52 36

Firmele mici şi mijlocii, care au suferit cel mai mult anultrecut pe fondul prăbuşirii afacerilor, încep acum să îşi revină şiuneori situaţiile lor financiare arată chiar mai bine decât celeale companiilor mari, spune Laszlo Diosi, şeful OTP Bank, filialalocală a celui mai mare grup financiar maghiar.

"Vom merge pe finanţarea IMM-urilor (întreprinderi mici şimijlocii - n. red.) anul acesta", a spus Diosi la o întâlnire cujurnaliştii. OTP, un jucător de talie medie cu active de circa unmiliard de euro, include în segmentul IMM firmele cu afaceri depână la 2 milioane de euro anual.

În urmă cu un an, Diosi spunea că firmele mici suferă cel maimult în criză, pentru că nu aveau rezerve şi nici posibilitatea săobţină economii semnificative din tăierea costurilor. Acum, elremarcă o redresare surprinzătoare a afacerilor mici, în timp cecompaniile mari se confruntă încă cu probleme. De altfel, OTP aavut pierderi în a doua jumătate a anului trecut după ce a fostnevoită să provizioneze o serie de credite de valoare mare acordateunor dezvoltatori imobiliari.

Diosi a lăsat ieri să se înţeleagă că banca a provizionataproape integral expunerile pe sectorul de real-estate, dar aarătat şi o notă de optimism.

"Cred că multe proiecte îşi vor reveni şi vom avea reluări depro­vizioane şi de 100%. Am vorbit cu mulţi dezvoltatori şi chiarinvestitori străi­ni, care sunt interesaţi să înceapă acum noiproiecte, pentru că în doi-trei ani, până când le vor finaliza,economia îşi va fi revenit."

Pe primele nouă luni din 2010 OTP a înregistrat o pierdere depeste 15 milioane de euro, din cauza cheltuielilor mari cuprovizioanele, faţă de un câştig modest în perioada similară din2009. Grupul maghiar va comunica bursei de la Budapesta rezultatelefinanciare pe întregul an 2010 pe 4 martie, iar filiala locală nupublică informaţii decât ulterior.

Diosi anticipa încă din vara trecută că 2010 va fi încheiat cu opierdere, dar era optimist pentru 2011. "Vom face profit anulacesta", a întărit el ieri.

Căutăm firme cu management bun, nu sectoare anume

Selecţia între firmele viabile şi cele care nu fac faţă crizeise face doar prin calitatea managementului, spune Gabriel Creţu,director canale de distribuţie şi managementul sucursalelor la OTPBank.

"Clientul pe care îl căutăm noi este managerul raţional. Nuexistă sectoare interzise, pe care să nu intrăm", a spus Creţu. Elremarcă faptul că firme cu profiluri asemănătoare de business auajuns în insolvenţă sau dimpotrivă, au lichidităţi excedentare, înfuncţie de deciziile luate de manageri.

OTP Bank a finanţat un studiu realizat de Facultatea de ştiinţeeconomice şi gestiunea afacerilor (FSEGA) din ca­drul UniversităţiiBabeş-Bolyai care arată că ponderea persoanelor implicate îniniţiative antreprenoriale este scăzută în România faţă de altestate aflate într-un stadiu similar de dezvoltare. "Dacă ne uitămla ţările cu nivel de dezvoltare ca al României, am depăşit doarRusia în 2010", a spus Lehel-Zoltan Gyorfy, lector universitar încadrul FSGA.

Gabriel Creţu spune că în România lipsesc inclusiv poveştile desucces ale unor întreprinzători care să fi făcut avere plecând cu oafacere de la zero.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO