Bănci și Asigurări

Generali schimba directia pe asigurarile de viata

24.04.2001, 00:00 18



Generali, cea mai mare companie de asigurari de viata din Europa, intentioneaza ca in urmatorii ani sa ajunga unul dintre jucatorii cei mai puternici de pe piata romaneasca a asigurarilor de viata, chiar daca in ultima perioada au intrat pe aceasta piata cele mai mari companii din Europa Occidentala si Statele Unite ale Americii.

"Vrem sa facem o schimbare completa de strategie pentru sucursala din Romania, unde pana acum am urmarit, in general, piata companiilor multinationale", a spus ieri pentru Ziarul Financiar Werner Moertel, membru al board-ului Generali Holding Viena, care detine 72,9% din compania romaneasca Generali Asigurari.

Moertel este responsabilul pentru diviziile din Europa Centrala si de Est (ECE) ale grupului, care acum au o pondere de 15% din veniturile totale din prime ale Generali Viena Grup.

"Potentialul de crestere pe piata austriaca este evident limitat, astfel incat ne centram atentia pe noile piete in dezvoltare din Europa Centrala si de Est, iar aici mai ales pe asigurarile de viata", a spus ieri presedintele Generali Holding Viena, dr. Dietrich Karner.

Incasarile din prime ale Generali Viena Grup, care include toate companiile din Austria si ECE ale GHV, au crescut in 2000 cu 6%, pana la 2,4 mld. euro, in timp ce companiile din ECE membre ale grupului au avut cresteri intre 27% (Generali Providencia- a doua companie de asigurari de viata din Ungaria) si 94% (Generali SKB, Slovenia).

In Romania, incasarile din prime ale Generali Asigurari au fost anul trecut de aproape 8 milioane de euro, in crestere cu 46% fata de anul anterior, adica o cota de piata de circa 3% din piata asigurarilor non-viata.



Compania a inceput sa vanda anul trecut primele polite de asigurari de viata, iar tinta pentru urmatorii cinci ani este sa atinga 5% din aceasta piata.

"Este o tinta , adica un minim asumat, pentru ca este posibil sa atingem foarte bine 10%". Vrem sa construim o organizatie solida, sa avem o forta de vanzari bine instruita, ceea ce cere timp", a explicat Moertel.

El afirma ca inca nu a fost stabilita suma care va fi investita in Romania pentru atingerea acestor obiective."Vom lua in calcul in curind, in board-ul companiei, toate instrumentele necesare".

Moertel spune ca Generali Asigurari are in vedere cooperarea cu banci si alte institutii financiare pentru vanzarea politelor de asigurari de viata.

Compania are deja un acord cu Banca Italo-Romana prin care cumparatorii de polite de asigurari de viata Generali pot avea acces, dupa o anumita perioada, la credite cu dobanda preferentiala pentru constructia sau modernizarea de case de la aceasta banca.

Piata romaneasca a asigurarilor de viata este una dintre cele mai competitive. In ultimii trei-patru ani au intrat mari companii din Olanda (Nederlanden), Marea Britanie (Commercial Union), Germania (Allianz), SUA (AIG Life), Grecia (Interamerican, Ethniki) sau chiar din Austria (Wiener Stadtiche, Grawe, Sara Merkur). Incasarile din prime au crescut de la 11 milioane $ in 1997, la circa 48 milioane $ anul trecut.

Generali Group, din care face parte si Generali Holding Viena, a avut incasari din prime de 44,3 miliarde euro in 2000 , din care circa doua treimi din asigurarile de viata. Compania, cu 56.000 de angajati in 47 de tari, este una dintre primele sase companii de asigurari din lume.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO