Bănci și Asigurări

IFN-urile au dat credite de consum de 235 de milioane de euro în şase luni

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Anelis Baciu

01.09.2014, 00:00 151

Volumul creditelor acordate de instituţiile financiare nebancare (IFN) au urcat cu 20% în primele şase luni ale acestui an şi au ajuns la 235 de milioane de euro, potrivit datelor ALB (asociaţia societăţilor financiare).  Cea mai mare parte a finanţărilor, 90% sau echivalentul a  210 milioane de euro, au reprezentat credite de consum, în timp ce finanţările industriale şi cele auto au însumat 7%, respectiv 4% din totalul creditelor acordate.

Aproximativ 85% din sumele împrumutate pentru achiziţia unui autoturism, echivalentul a 6,8 milioane de euro, au mers către către cumpărarea unui autovehicul nou, în timp ce 1,2 milioane de euro s-au dat pe achiziţia de autoturisme second-hand. Cele mai multe credite, 43%, au reprezentat finanţări cu o valoare de până la 1.000 de euro, în timp ce creditele între 1.000 şi 5.000 de euro şi cele cu valori de la 5.000 până la 10.000 de euro au cumulat 37%, respeciv 11% din finanţări. Doar 9% din volumul creditelor acordate au reprezentat finanţări cu o valoare mai mare de 10.000 de euro. 

Peste jumătate din împrumuturi au fost contractate de pesoane cu studii medii, iar cea mai mare parte a clienţilor IFN-urilor membre ALB au venituri nete cuprinse între 500 şi 1.000 de lei. Afacerile companiilor ALB reprezintă 77% din totalul pieţei creditului de consum. În statisticiile privind creditele de consum s-a văzut o revigorare în primele şase luni ale acestui an, iar bancherii confirmă revenirea uşoară a creditării în rândul populaţiei. Potrivit statisticilor BNR, stocul creditelor de consum acordate de bănci a crescut cu circa 500 milioane de lei în perioada ianuarie-iulie.