Bănci și Asigurări

In memoriam Radu Negrea

In memoriam Radu Negrea
11.05.2022, 00:03 301

Radu Negrea, cu mai mult de 50 de ani de activitate financiar-bancară, majoritatea în management, a avut un rol important la crearea Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), fiind secretar general timp de două decenii, şi a avut un aport deosebit în procesul de transformare a sistemului bancar românesc bazat pe economia comunistă în sistemul competitiv care îşi găseşte acum locul în lume, povesteşte Radu Gheţea, care a condus ARB timp de 15 ani, iar acum este preşedinte de onoare al asociaţiei bancherilor şi preşedinte al boardului Libra Internet Bank.

„Pe domnul Radu Negrea l-am cunoscut exact acum 50 de ani, în 1972, când m-am angajat la Banca Română de Comerţ Exterior. El era deja salariat, era director al Direcţiei Cooperare şi Relaţii Internaţionale şi făcea posibil ca Banca Română de Comerţ Exterior să aibă corespondenţi în toată lumea. Eu eram proaspăt absovent, lucram la Centrul de Calcul, mă vizita foarte des, deşi eram foarte tânăr. Era un izvor de cultură, de ştiinţă, era un enciclopedist“.

În 1982, Radu Negrea a fost eliminat din sistemul bancar pe criterii politice şi a fost repartizat la fabrica 23 August. În 1990, după Revoluţie, a revenit la Banca Română de Comerţ Exterior.

Între 1964 şi 1982, a ocupat funcţii succesive în cadrul Băncii Române de Comerţ Exterior ca economist (1964), şef serviciu (1970), director (1973), consilier al preşedintelui (1978).

Ulterior, în 1991 când s-a înfiinţat ARB a devenit secretar general, fiind unul dintre artizanii înfiinţării asociaţiei. A contribuit direct la înfiinţarea pilonilor de bază ai sistemului bancar comercial, inclusiv din perspectivă legislativă.

În perioada 1991-2011, Radu Negrea a fost membru al Consiliului de Administraţie al Institutului Bancar Român şi începând cu anul 1996 a reprezentat comunitatea bancară în calitate de membru în Consiliul de Administraţie al Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare. În perioada 1992-2011, a reprezentat comunitatea bancară din România în plan international ca membru al Comitetului Executiv al Federaţiei Bancare Europene.

„La început ARB avea Consiliu de Administraţie şi secretar general, nu exista nici sediu. Începuse şi schimbarea revoluţionară a sistemului bancar românesc dintr-un sistem bazat pe principiile economiei comuniste, cu patru bănci comerciale de stat (Banca Română de Comerţ Exterior, Banca Agricolă, Banca de Investiţii şi Banca Naţională - care era şi de emisiune şi comercială) şi CEC, unde populaţia îşi depunea economiile, în sistemul care îşi găseşte acum locul competitiv în lume. Atunci se puneau şi bazele Institutului Bancar Român, a Sistemului Electronic de Plăţi, a Fondului de Garantare, a Biroului de Credite. Radu Negrea a fost unul dintre promotorii transformării sistemului bancar, a avut un rol, un aport deosebit în acest proces de transformare a sistemului bancar românesc, care a ajuns competitiv la toate nivelurile.  Ca jurist, el şi-a pus amprenta pe actele de constituire ale acestor instituţii, a reprezentat foarte bine ca jurist comunitatea băncilor comerciale. A avut un rol important şi la crearea ARB la care a fost numit şi secretar general. A lucrat cu deosebit profesionalism, cu modestie. A fost avid de nou, de artă, foarte cult, un filosof. În ultima parte a vieţii devenise preocupat şi de digitalizare, de cum vor evolua generaţiile noi. Din păcate a dispărut şi cred că acum comunitatea bancară a pierdut unul dintre profesioniştii din industria financiară din România“, a concluzionat Radu Gheţea.

Radu Negrea, bancherul licenţiat în drept care a condus ARB ca secretar general timp de două decenii, s-a stins din viaţă  în 6 mai 2022, având 83 de ani.

 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO