Bănci și Asigurări

Italienii de la Intesa au îngheţat creditarea la 800 mil. euro

Autor: Razvan Voican

08.08.2011, 00:00 508

Intesa Sanpaolo Bank, filiala locală a celui mai mare grupbancar italian, a încheiat trimestrul al doilea cu un sold alcreditelor de 800 mil. euro, neschimbat faţă de nivelul de lasfârşitul trimestrului I. Acelaşi volum de credite era raportat debanca-mamă şi pe 2010. Totuşi, activele bilanţiere au urcat uşor întrimestrul al doilea, până la 1,2 mld. euro, reprezentând însănumai 0,2% din activele totale ale grupului. Depozitele atrase s-aumajorat cu circa 100 mil. euro, până la 500 mil. euro. Banca aredus costurile operaţionale cu peste 14%, până la 18 mil. euro,însă şi veniturile operaţionale au scăzut cu 8,4%, la 23 mil. euro.Creditele calificate drept "îndoielnice" au ajuns la 68 mil. euro,în creştere cu 18,5% faţă de acum un an. De asemenea, Intesa araportat credite substandard şi restructurate de 51 mil. euro,volum aproape dublat. Adăugând costul riscului, a rezultat opierdere netă de 6 mil. euro pe semestrul I, dublă faţă de aceeaşiperioadă din 2010, respectiv triplă faţă de rezultatul negativ dintrimestrul I al acestui an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO