"Acest parteneriat reprezintă un important pas pentru KMG International în asigurarea liniilor de finanţare şi a capitalului de lucru necesar activităţilor şi operaţiunilor Rompetrol. În acelaşi timp, este un semn de încredere din partea instituţiilor bancare, atât prin valoarea acordată, cât şi prin complexitatea facilităţii de finanţare, ce include multiple posibilităţi de utilizare în acord cu nevoile variate ale grupului", a declarat într-un comunicat Mariana Durleşteanu, directorul financiar al grupului KMG International.
Împrumutul are o maturitate de 3 ani şi va fi utilizat de Rompetrol Rafinare (RRC), Rompetrol Downstream, KazMunayGas Trading şi KMG Rompetrol pentru refinanţarea unor credite existente şi pentru acoperirea nevoilor generale de finanţare.
Valoarea creditul sindicalizat este sub cea estimată iniţial de Rompetrol Rafinare. În februarie, compania a informat acţionarii despre intenţia contractării unui credit multivalută de la cele patru bănci în valoare de 390 milioane de dolari.
Facilitatea, garantată de KMG International, cuprinde două tranşe, anume o facilitate de credit revolving şi o tranşă ce poate fi utilizată sub forma unor facilităţi auxiliare.
Fondurile au fost acordate în cote egale de cele patru bănci participante.
Acesta este cel de-al doilea credit multivalută anunţat de o companie petrolieră din România în ultima săptămână.
Marţi, OMV Petrom, principalul competitor al Rompetrol pe piaţa internă, a anunţat că a început discuţii cu bănci din România şi din străinătate pentru refinanţarea unei linii de credit în valoare de 930 milioane de euro, contractată în 2011.
Grupul kazah KMG Internaţional este prezent prin operaţiuni de rafinare, petrochimie, retail, trading, upstream şi servicii industriale în 12 ţări. La nivel internaţional, acesta deţine şi operează peste 1.000 de puncte de distribuţie a carbumnţilor în România, Franţa, Spania, Bulgaria, Moldova şi Georgia. KMG Internaţional este deţinut integral de compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan - KazMunayGas.
Rompetrol Rafinare a înregistrat în 2014 o cifră de afaceri brută de aproximativ 5,6 miliarde de dolari, în creştere cu 15% faţă de rezultatul obţinut în 2013, iar compania şi-a redus pierderile cu 39%, la 58,44 milioane de dolari.
În 2013, compania a consemnat o cifră de afaceri de 4,9 miliarde de dolari şi o pierdere de 95,6 milioane de dolari.