Bănci și Asigurări

Leul s-a apreciat faţă de euro la începutul sesiunii

 Leul s-a apreciat faţă de euro la începutul sesiunii

Autor: Monica Juganaru

19.07.2011, 11:18 506

Moneda naţională s-a apreciat laînceputul sesiunii de tranzacţionare de marţi, iar cotaţiile aucoborât spre 4,26 lei/euro, mişcare similară cu cea a valutelor dinregiune, jucătorii fiind încrezători că liderii europeni vorstabili joi un program clar de salvare a Greciei.

La deschidere, băncile schimbaueuro la 4,2650 - 4,2670 lei, nivel similar cu cel de la închidereade luni, de 4,2640 - 4,2670 lei/euro.

În prima oră de tranzacţionarecotaţiile au coborât treptat, iar în jurul orei 10:15 operaţiunilese perfectau la 4,2605 - 4,2615 lei.

Valutele din regiune afişau deasemenea câştiguri uşoare, oscilaţiile fiind reduse întrucâtpieţele acţionează precaut înainte de întâlnirea de joi a liderilorstatelor din zona euro. Miniştrii de Finanţe ai statelor din zonaeuro se vor întâlni, joi, la Bruxelles pentru a discuta un aldoilea pachet de ajutor financiar pentru Grecia.

Sentimentul pozitiv din piaţă afost susţinut şi de rezultatele peste aşteptări anunţate de grupulamerican IBM.

BNR a anunţat luni pentru euro uncurs cu 0,32 bani mai redus, de 4,2685 lei/euro, în timp ce înraport cu francul elveţian leul a atins un nou minim record, de3,7187 lei/franc.

Francul elveţian, considerat deinvestitorii din întreaga lume un activ sigur în perioade de criză,a continuat să câştige teren în faţa euro, atingând luni un nourecord.

Leul s-a depreciat uşor şi faţă dedolar, iar referinţa a urcat cu 2,35 bani, de la 3,0133 lei/dolarla 3,0368 lei/dolar.

Dobânzile afişate marţi dimineaţăde băncile comerciale pentru depozitele cu scadenţa la o zi aurămas la 2,5 - 3%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO