Bănci și Asigurări

Luptă indecisă în asigurări: Astra urcă pe primul loc pe subscrieri, dar Allianz conduce la încasări

Luptă indecisă în asigurări: Astra urcă pe primul loc pe subscrieri, dar Allianz conduce la încasări

Autor: Ciprian Botea

10.03.2011, 23:57 156

Nemţiide la Allianz figurează însă în statisticile UNSAR (asociaţiaprofesională a asigurătorilor) cu cel mai mare volum al primelorîncasate, de aproape 1,13 miliarde lei, cu 91 milioane lei mai multdecât primele încasate de Astra.

Primele încasatereflectă cel mai bine exerciţiul financiar din perioada deraportare, fiind un indicator similar cu cifra de afaceri a uneicompanii din orice alt domeniu de activitate, în timp ce primelesubscrise reflectă într-o măsură importantă activitatea viitoare aunei companii. Primele subscrise sunt angajamentele asumate decompanii pe contractele încheiate într-o anumită perioadă, ceea ceînseamnă că în contul acestora vor avea încasări în perioadeleurmătoare.

"Primele încasatereflectă în mod normal cel mai bine activitatea unui asigurător. Deobicei, nu trebuie să existe o diferenţă foarte mare între primelesubscrise şi cele încasate, dar depinde de sistemul de raportare alfiecărei companii", spune Cristian Fugaciu, directorul general albrokerului de asigurări Marsh.

Allianz nu a încasatînsă efectiv mai mulţi bani de la clienţi, suma care depăşeştesubscrierile fiind rezultatul unui calcul contabil. Banii caredepăşesc valoarea primelor brute subscrise reprezintă sume scoasede asigurător din rezervele de prime pe măsură ce şi-a încasatbanii pe poliţele emise anterior. Rezervele de prime suntechivalentul angajamentelor asumate de o companie de asigurare fărăa încasa însă şi banii de la asigurat. Allianz a subscris anultrecut prime brute de 1,02 miliarde lei (241 mil. euro), în scăderecu circa 20% comparativ cu 2009, în timp ce subscrierile Astra aucrescut cu 37%, datorită dublării veniturilor din poliţe derăspundere civilă auto (RCA).

Pe locul trei în piaţade asigurări s-a menţinut Omniasig, companie controlată de grupulaustriac Vienna Insurance, cu sub­scrieri de aproape 900 milioanelei, potrivit calculelor efectuate de ZF. Omniasig nu şi-a publicatîncă rezultatele pe 2010 şi acestea nu mai apar nici înstatisticile UNSAR, deoarece compania s-a retras din organizaţie.Grupul Vienna Insurance a raportat însă prime subscrise de 536milioane euro (2,26 mil. lei) din operaţiunile locale în 2010, întimp ce afacerile BCR Asigurări, Asirom şi BCR Asigurări de Viaţă,companii deţinute tot de grupul austriac, au însumat 1,36 miliardelei. Rezultă că diferenţa de 900 milioane lei reprezintă primelebrute subscrise de Omniasig.

Următoarea clasată întopul compani­ilor de asigurări este Groupama, companie creată în2009 prin funziunea dintre Asiban şi BT Asigurări, care aînregistrat subscriseri de 743 milioane lei. BCR Asigurări ocupăpoziţia a cincea în acest clasament, cu afaceri de 522 milioanelei, fiind urmată de Asirom, Uniqa, Generali, Carpatica Asigurărişi Euroins. Subscrierile tuturor companiilor de asigurări au scăzutanul trecut cu 5,7%, până la 8,36 miliarde lei (1,98 mld. euro).Declinul pieţei de asigurări s-a accentuat în 2010, având în vederecă în anul anterior scăderea a fost mai mică de 1%, principalulmotiv fiind scăderea vânzărilor de autovehicule şi a leasingului,ceea ce a generat subscrieri mai mici din poliţe Casco.

"Piaţa locală deasigurări a fost legată puternic de leasing şi de creditul auto şiparţial şi de piaţa creditului ipotecar prin poliţele de locuinţeşi de viaţă pe care proprietarii de locuinţe cumpărate printr-unîmprumut trebuie să le încheie. Scăderea pieţei de creditare aantrenat astfel şi o diminuare a activităţii în asigurări. Anulacesta piaţa îşi va reveni, dar condiţionată de revenireacreditului şi de creşterea nivelului de trai al populaţiei",comentează analistul financiar Dragoş Cabat.

În schimb, asigurărilede viaţă au crescut cu 2,3% în 2010 şi au ajuns la prime brute de1,66 miliarde lei (390 mil. euro), după o scădere de 13% în anulanterior. Creşterea asigurărilor de viaţă a fost susţinută devânzarea de poliţe cu componentă investiţională, care auînregistrat un avans de 9,2%. Majoritatea jucătorilor din piaţaasigurărilor de viaţă au fost însă pe minus, creşterea agregată apieţei datorându-se vânzărilor câtorva companii mari care au avutacces la reţele bancare.

Cele mai mari companiidin această piaţă sunt ING Asigurări, BCR Asigurări de Viaţă şiAlico, care deţin împreună circa două treimi din totalulsubscriserilor. ING a subscris anul trecut poliţe de 543 milioanelei, în creştere cu 3%, în timp ce afacerile BCR Asigurări de Viaţăau crescut cu 20%, la 307 milioane lei. Alico nu şi-a publicat încărezultatele, dar calculele ZF efectuate pe baza declaraţiiloranterioare ale oficialilor companiei arată că subscrierileasigurătorului au fost de circa 210 milioane lei, în creştere cu10% faţă de 2009.

Asigurările de viaţădeţin doar o cincime din piaţa totală de asigurări, faţă de 40-50%în ţările vest-europene. Dezvoltarea acestui segment de piaţă aravea însă un impact semnificativ asupra economiei, spunanaliştii.

"Banii companiilor deasigurări de viaţă sunt investiţi pe termen lung în acţiuni sau întitluri de stat şi ajută atât la dezvoltarea pieţei de capital, câtşi la dezvoltarea economiei în general", comenteazăCabat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO