Bănci și Asigurări

Nemţii au schimbat numele companiei de asigurări Platinum în Gothaer

Autor: Ciprian Botea

04.02.2013, 00:02 276

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a aprobat pe la jumătatea lunii trecute schimbarea denumirii companiei Platinum în Gothaer, brandul grupului german care a achiziţionat anul trecut asigurătorul local. Acesta este al doilea rebranding prin care trece compania în ultimii patru ani, după ce în 2009 şi-a schimbat denumirea din Clal în Platinum.

Compania Platinum, un jucător de talie mică pe piaţa locală, cu afaceri anuale de circa 4 milioane de euro, a fost vândută de Constantin Toma, fostul şef al Omniasig, nemţilor de la Gothaer în vara anului trecut. Grupul Gothaer are afaceri de 4 miliarde de euro, dublu faţă de nivelul întregii pieţe locale de asigurări. Nemţii controlează două treimi din fosta Platinum.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO