Bănci și Asigurări

Nik Storonsky, CEO-ul Revolut: Sperăm să ajungem la o evaluare de 10 miliarde de dolari în câţiva ani

Nik Storonsky, CEO-ul Revolut: Sperăm să ajungem la o...

Autor: Alex Ciutacu

01.10.2019, 14:07 814

Fintech-ul Revolut, utilizat în prezent de peste 250.000 de români, speră că va atinge o evaluare de 10 miliarde de dolari în anii următori, pentru a se încadra printre aşa-numiţii „decacorni” – companii din tehnologie care ajung la evaluări de 10 miliarde dolari, potrivit unui interviu acordat de CEO-ul Revolut, Nik Storonsky, publicaţiei LearnBonds.

„Cred că se va întâmpla la un moment dat (n.r: evaluarea), şi cred că până atunci vom trece de pragul de evaluare de 10 miliarde dolari. Este greu să spun exact când vom ajunge acolo, dar mă aştept să se întâmple în următorii câţiva ani. Totuşi, nu vrem să devenim cel mai valoros fintech, ci vrem să oferim cea mai bună experienţă financiară posibilă”, spune Nik Storonsky, CEO al Revolut.

În ultimii ani Revolut a început să atragă specialişti din lumea bancară pentru a putea concura pe segmentul de banking cu marile bănci din pieţele în care intră.

„Am numit mai mulţi executivi în ultimele luni pentru a ne întări echipa de management, cu oameni precum Richard Davies, care a venit în poziţia de COO cu experienţă în HSBC şi OakNorth, David MacLean, de la Metro Bank care vine în poziţia de CFO, Philip Doyle, de la ClearBank care vine drept director de financial crime risk, şi Wolfgang Bardof, care a lucrat la Deutsche Bank şi care va veni ca Trezorier. Noile numiri în board în 2019 implică fostul COO al Silicon Valley Bank, Bruce Wallace şi Caroline Britton, fost partener Deloitte”, spune CEO-ul Revolut.

Fintech-urile şi aşa-numiţii challengeri atacă din ce în ce mai mult piaţa europeană şi piaţa americană, în contextul în care pieţele mai puţin dezvoltate din punct de vedere intermedierii financiare promit cote de piaţă câştigate mai rapid. Un exemplu de fintech născut într-o piaţă care avea nevoie de intermediere financiară este Nubank, o firmă care are deja 13 milioane de clienţi în Brazilia, unde 55 milioane de oameni nu au acces la bănci.

„Nu cred că challangerii din Europa evită Brazilia. Dee fapt, avem planuri de a ne extinde în Brazilia în viitor. Sunt multe lucruri de luat în calcul când intrăm pe pieţe noi, şi în timp ce competiţia şi cotele de piaţă ne atrag atenţia, vrem să furnizăm şi o experienţă bună, în timp ce oferim cât mai multe produse şi servicii financiare care nu sunt oferite în prezent de bănci”, spune el.

Potrivit sursei citate, dacă Revolut ar ajunge la o valoare de piaţă de 10 miliarde dolari, ar intra în top 100 bănci după capitalizarea de piaţă, într-un top global unde cea mai mare bancă din lume, JP Morgan Chase are o valoare de piaţă de 336,3 miliarde dolari, iar a doua cea mai mare bancă este Banca Industrială şi de Comerţ a Chinei, cu o valoare de aproape 265 miliarde dolari. Totuşi, chiar şi în contextul în care evaluarea creşte, Revolut nu este încă o companie profitabilă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO