Bănci și Asigurări

NN Group şi fondurile de pensii administrate de grupul olandez şi-au majorat deţinerea la Banca Transilvania, de la 9,96% la 10,04%

NN Group şi fondurile de pensii administrate de grupul olandez şi-au majorat deţinerea la Banca Transilvania, de la 9,96% la 10,04%

Autor: Roxana Rosu

30.10.2020, 10:13 270

NN Group şi fondurile de pensii administrate de grupul olandez şi-au majorat deţinerea la Banca Transilvania, de la 9,96% la 10,04%.

”Banca Transilvania informeaza investitorii ca, in data de 28.10.2020, am fost notificati de faptul ca NN Group NV impreuna cu Fondul de Pensii Facultative NN Activ (administrat de catre administratorul de fonduri de pensii facultative NN Asigurari de Viata SA), Fondul de Pensii Facultative NN Optim (administrat de catre administratorul de fonduri de pensii facultative NN Asigurari de Viata SA), Fondul de Pensii Administrat Privat NN (administrat de catre NN Pensii SAFPAP SA) precum si NN Investment Partners BV au depasit pragul de detinere de 10%, detinand în prezent 10,04% din capitalul social al Bancii Transilvania”, se arată într-un anunţ publicat la BVB.

Raportat la capitalizarea băncii, pachetul deţinut de NN valorează circa un miliard de lei.

Potrivit unor calcule realizate de Ziarul Financiar, la finele lunii iunie SIF-urile şi fondurile de pensii private Pilon 2 erau cei mai mari acţionari ai băncii din Cluj, controlând 36,4% din capital. SIF-urile au ajuns să controleze 18,5% din Banca Transil­vania, în timp ce cele şapte fonduri de pensii private Pilon 2 aveau la acea dată 17,9%.

Cel mai mare investitor institu­ţional individual la BT este Banca Euro­peană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), cu un pachet de 8,6%, fiind unul dintre cei mai vechi investitori ai instituţiei de credit de la Cluj şi de asemenea este cel mai mare investitor instituţional din România.

Banca Transilvania are o capitalizare de 10,9 miliarde lei la Bursă, acţiunile depreciindu-se cu 19% de la începutul anului, după tranzacţii de 2,5 miliarde lei.

 
AFACERI DE LA ZERO