Bănci și Asigurări

Pierderile îi presează pe italienii de la Intesa să majoreze capitalul cu 75 mil. euro

Pierderile îi presează pe italienii de la Intesa să majoreze capitalul cu 75 mil. euro

Autor: Voican Razvan

23.12.2011, 00:01 207

Intesa Sanpaolo Bank, filiala locală a celui mai puternic grup italian cu acelaşi nume, şi-a majorat capitalul social cu 323 mil. lei (circa 75 mil. euro) prin emitere de acţiuni noi, ceea ce reprezintă o creştere substanţială de 65%, până la nivelul de 814,1 mil. lei (aproape 190 mil. euro). Intesa Sanpaolo Italia deţine 99,61% din acţiuni. Reprezentanţii băncii locale afirmă că această creştere a capitalului social dovedeşte încă o dată încrederea grupului în afacerile acesteia şi angajamentul puternic faţă de România.

Injecţia de capital ar urma să susţină consolidarea poziţiei şi a operaţiunilor băncii pe piaţa locală, precum şi procesul de fuziune dintre Intesa Sanpaolo Bank şi C.R. Firenze România. Intesa afirmă că fuziunea este programată pentru jumătatea anului viitor după ce anterior indicase că ar putea avea loc în cursul lui 2011.

Majorarea substanţială a capitalului vine în contextul în care la nouă luni banca a înregistrat pierderi surprinzătoare, de peste 172 mil. lei după standardele româneşti de contabilitate, Intesa urcând dintr-odată pe locul 4 în clasamentul băncilor cu cele mai mari pierderi din sistem. După activele nete Intesa s-a situat pe locul 18 la nouă luni, cu o cotă de piaţă de 1,16%, în creştere uşoară faţă de 2009 deşi creditarea a bătut pasul pe loc anul acesta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO