Bănci și Asigurări

Plasament pentru fonduri de pensii şi de investiţii: BRD vinde de miercuri obligaţiuni GDF SUEZ Energy România de până la 250 mil. lei

Plasament pentru fonduri de pensii şi de investiţii: BRD vinde de miercuri obligaţiuni GDF SUEZ Energy România de până la 250 mil. lei

Foto: GDF Suez

Autor: Stefan Musgociu

15.10.2012, 00:05 836

BRD se va ocupa de vânzarea în perioada 17-23 octombrie a obligaţiunilor de până la 250 mil. lei pe care le va emite distribuitorul de gaze naturale GDF SUEZ Energy România. Titlurile vor avea o dobândă fixă de 7,4% pe an şi vor fi listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Oferta care va începe miercuri se adresează exclusiv investitorilor calificaţi. Titlurile sunt negarantate şi vor fi vândute la un preţ de 10.000 de lei/obligaţiune, egal cu valoarea nominală.

Prospectul de ofertă a fost aprobat joia trecută de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), potrivit deciziei publicate vineri în buletinul săptămânal al instituţiei. Emisiunea de obligaţiuni figura pe ordinea de zi a unei AGA de la GDF SUEZ Energy România derulată la finele lunii septembrie. Aceasta va fi cea mai mare emisiune de obligaţiuni lansată de o companie privată pe bursa de la Bucureşti.

Cererea pentru astfel de instrumente financiare este ridicată în condiţiile în care fondurile de investiţii şi cele de pensii private sunt nevoite să cumpere obligaţiuni emise de companii sau bănci străine şi să le finanţeze astfel activitatea sau planurile de investiţii, pentru că pe plan local nu există ofertă. Singurele emisiuni de obligaţiuni corporative listate la BVB sunt ale BERD (130 mil. lei) şi ale BEI (300 mil. lei).

Cea mai recentă emisiune de obligaţiuni lansată de o companie din România şi listată la BVB a fost în 2005, de către Banca Transilvania. Titlurile au ajuns la scadenţă în 2010. GDF SUEZ Energy România (fosta companie Distrigaz Sud) a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 3,86 mld. lei (910,8 mil. euro), în creştere cu 9%, şi un profit net de 261,9 mil. lei (61,8 mil. euro), în uşoară scădere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO