Bănci și Asigurări

ProCredit: plasam credite de 10 mil. euro lunar

29.06.2007, 17:16 18

ProCredit Bank a ajuns sa aiba credite in sold de aproape 200 de milioane de euro, dupa ce a reusit sa plaseze credite de peste 10 milioane de euro in fiecare din ultimele luni.
Astfel, activele bancii au urcat la 259 de milioane de euro la sfarsitul lunii mai, cu aproape 18% peste nivelul din decembrie trecut.
"Ne asteptam ca acest an sa fie unul bun pentru afacerile din agricultura. Portofoliul de credite destinate acestui sector are o crestere mai puternica decat imprumuturile pentru mediul urban", a declarat Michael Kowalski, directorul general al ProCredit Bank. Banca avea in sold la sfarsitul lui mai credite acordate in sectorul agricol de aproape 29 de milioane de euro, de peste doua ori mai mult decat in mai anul trecut. Soldul total al creditelor a urcat in acest interval cu 70%, pana la 197 de milioane de euro. Kowalski spune ca este "ingrijorat" de evolutia nefavorabila a vremii, care ar putea sa puna in dificultate fermierii. Pe de alta parte, el noteaza ca pana acum calitatea portofoliului de credite agro a fost foarte buna. ProCredit nu si-a asigurat portofoliul de credite, iar Kowalski spune ca nu a reusit sa ajunga la o intelegere cu societatile de asigurari pentru dezvoltarea unor produse dedicate clientilor bancii.
ProCredit asteapta anul acesta un profit net de 1,4 milioane euro, conform standardelor internationale de contabilitate. Anul trecut, banca a inregistrat un profit net de 1,75 milioane de euro. De asemenea, activele totale vor urca in acest an la 320 milioane euro, iar Kowalski spune ca se asteapta sa atinga pragul de un miliard de euro in 2011.
Pentru a-si finanta cresterea rapida a portofoliului de credite, ProCredit a contractat recent un imprumut in lei de echivalentul a 15 milioane de dolari de la International Finance Corporation (IFC, divizia de investitii a Bancii Mondiale).
Acesta este al doilea credit acordat in lei pe piata locala de institutia internationala, dupa cel luat de Credit Europe Bank.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO