Bănci și Asigurări

Provident majoreaza cu 50% nivelul creditelor

21.11.2007, 17:56 27

Provident Financial, o companie care acorda imprumuturi de mica valoare direct la domiciliul clientului, a majorat suma maxima care poate fi imprumutata cu 50%, pana la 1.500 de lei. Perioada de rambursare pentru aceste credite este de 26 sau 39 de saptamani. Pentru clientii care au mai avut credite contractate si nu au avut probleme la rambursare, Provident acorda imprumuturi de valori mai mari. Suma maxima care poate fi imprumutata la al doilea credit a fost majorata la 2.500 de lei, iar clientul are si optiunea de a extinde perioada de rambursare pana la 52 de saptamani. "Majorarea imprumuturilor pe care le acordam vine ca o recunoastere a cresterii veniturilor romanilor si a dezvoltarii pietei creditelor de consum. Totodata, pentru Provident Financial, aceasta decizie reprezinta semnul trecerii intr-o etapa noua de dezvoltare a afacerii", spune Steve Rice, directorul general al firmei. Rambursarea creditelor se face in rate saptamanale fixe, care sunt colectate tot de reprezentantii companiei, de la domiciliul clientului. Comoditatea vine insa la pretul unei dobanzi mai mari. Pentru un credit de 1.500 de lei luat pe 39 de saptamani, clientul plateste o rata saptamanala de 64,5 lei, astfel ca la sfarsitul contractului va fi rambursat o suma totala de 2.515 lei. Provident promite ca acorda imprumutul in numai 48 de ore de la solicitare, iar in cazul in care clientul are probleme temporare de lichiditati, ratele pot fi reesalonate, fara costuri suplimentare. Provident Financial Romania este filiala locala a companiei britanice Provident Financial, listata la Bursa de la Londra.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO