Bănci și Asigurări

Raiffeisen: Finanţările acordate companiilor mijlocii au crescut cu peste 30% în S1

Raiffeisen: Finanţările acordate companiilor mijlocii...

Autor: Cristina Bellu

15.09.2016, 15:59 126
Raiffeisen Bank a acordat companiilor mijlocii finanţări în creştere cu peste 30% în primele şase luni ale anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Valoarea totală a portofoliului de credite a fost de 550 mil. euro, în creştere cu 7% faţă de primul semestru din 2015.
 
Din totalul creditelor acordate peste 40% au fost pentru investiţii, aproape 60% dintre finanţări fiind contractate în moneda locală.
 
“Majoritatea companiilor medii sunt afaceri ale antreprenorilor locali care au cunoscut o dezvoltare mare, ajungând la un anumit nivel de maturitate. Relaţia cu aceşti parteneri este coordonată în Raiffeisen Bank prin centrele regionale de corporaţii situate în principalele oraşe din ţară. De asemenea, managerii dedicaţi sunt localizaţi atât în aceste oraşe, dar şi în altele, având avantajul de a fi aproape de afacerile clienţilor, de a înţelege şi de a adapta mai bine soluţiile oferite de noi cu specificul local.”, a spus Mihail Ion, directorul executiv pentru corporaţii medii şi sector public al Raiffeisen Bank.
 
Distribuţia bunurilor de larg consum, transporturile, agricultura, industria alimentară, construcţiile şi producţia de maşini şi utilaje au reprezentat sectoarele în care s-au înregistrat cele mai mari creşteri ale finanţărilor.
 
“Este un context prielnic pentru dezvoltarea afacerilor, ţinând seama de cererea în creştere, condiţiile accesibile de finanţare şi regimul fiscal favorabil reinvestirii profitului. Companiile au condiţii bune să pună în aplicare proiecte de investiţii viabile şi să îşi întărească poziţia în piaţă şi competitivitatea.”, a adăugat Mihail Ion.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO