Bănci și Asigurări

Sergiu Manea, CEO al BCR: Am a acordat în ultima lună credite noi pentru companii de circa 500 mil. euro. Firmele beneficiare sunt din sectoarele energie, agricultură, industria alimentară, produse de consum nonciclice

Sergiu Manea, CEO al BCR: Am a acordat în ultima lună...

Autor: Claudia Medrega

22.04.2020, 17:39 181

BCR rămâne deschisă pentru business şi a menţinut complet operaţionale toate serviciile, inclusiv întreaga reţea de unităţi, în condiţiile pandemiei de coronavirus, banca aprobând în perioada 16 martie-16 aprilie pentru clienti coporate finantari noi in valoare de aprox. 500 mil. euro, după cum a spus Sergiu Manea, CEO al BCR.

„În perioada 16 martie – 16 aprilie  de când s-a instalat  starea de urgenţă,BCR a aprobat pentru clienţi coporate finanţări noi în valoare de aproximativ 500 milioane de euro, reprezentând finanţări de investiţii, achiziţii şi capital circulant. Beneficiarii acestor aprobări sunt companii preponderent din sectoarele energie, agricultură, industria alimentară, produse de consum nonciclice”, a spus şeful BCR.

El a arătat că aproximativ 50% din angajaţii BCR au lucrat de acasă în condiţiile pandemiei de coronavirus.

„ Pe 21 aprilie, un număr de 1.457 de angajaţi BCR lucrau de acasă, iar în total 2.241 au accesat sistemele băncii de la distanţă în aceeaşi zi.”

BCR a mobilizat 2,5 mil. lei pentru proiectele din educaţie, sănătate şi tehnologie care contribuie direct sau indirect la combaterea pandemiei COVID-19, iar 1 milion de lei a fost deja alocat pentru spitale, iar 500.000 de lei în educaţie şi tehnologie. „Vom investi în continuare în comunitate”, a mai spus Sergiu Manea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO