Însă, volumul efectiv al emisiunilor externe şi momentul accesării pieţelor internaţionale vor ţine cont de costurile asociate, de risc, precum şi de evoluţia pieţei locale.
Volumul record la care a ajuns portofoliul total de obligaţiuni externe a adus România pe radarele unei categorii mai largi de investitori şi a transformat-o în ultimii ani într-un client căutat de marile bănci de investiţii.
„În ceea ce priveşte sursele de finanţare externă, acestea se vor asigura în principal prin emisiuni de euroobligaţiuni pe pieţele externe de capital în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat (MTN), şi în completare prin împrumuturi de la creditori oficiali (instituţii financiare internaţionale).