Bănci și Asigurări

Traian Halalai, Paul Ichim şi Mihai Mandreş - noua echipă propusă mâine la AGA pentru conducerea Eximbank

Traian Halalai, Paul Ichim şi Mihai Mandreş - noua...

Autor: Razvan Voican

26.09.2012, 13:42 1851

Minsterul Finanţelor, care deţine peste 95% din acţiunile Eximbank, ar putea propune mâine la AGA băncii de stat instalarea unei noi echipe de top management din care să facă parte Traian Halalai – preşedinte, Paul Ichim – vicepreşedinte şi Mihai Mandreş - vicepreşedinte, afirmă surse bancare.

Paul Ichim ar urma să obţină astfel un nou mandat de vicepreşedinte după cel primit în 2009, în timp ce Traian Halalai, 42 de ani, ar ajunge pentru prima dată la rangul de preşedinte de bancă, venind de pe postul de director general adjunct (CFO) al Băncii Româneşti, controlată de grupul elen NBG. Până în 2006 el a fost în ING Bank, inclusiv pe poziţia de director financiar, unde a mai lucrat cu Mihai Mandreş, desemnat acum pentru funcţia de vicepreşedinte al Eximbank.

Mandreş, 45 de ani, era în 2008 chief FX dealer la ING Bank, iar mai apoi a plecat în Eximbank.

În mod tradiţional, conducerea Eximbank este stabilită pe bază de opţiuni politice, iar actuala schimbare aflată în discuţie nu face excepţie. Totuşi, în ultimii ani politicienii au fost mai atenţi ca atât la CEC Bank, cât şi la Eximbank să numească conducători cu experienţă bancară relevantă, această orientare venind şi la presiunile Băncii Naţionale, care a respins tentativele de întrerupere de mandate din raţiuni de partid. Şi noua echipă de la Eximbank va trebui să obţină aprobarea BNR

Funcţia de preşedinte al băncii de stat are ataşat un pachet salarial care stârneşte invidie şi în bănci private şi care din acest motiv a constituit motiv de dispute politice în ultimii ani. Rămâne de văzut dacă schimbarea titularului acestui post va fi folosită şi ca o ocazie pentru ajustarea remuneraţiei în raport cu dimensiunea şi performanţele băncii.

Eximbank este o bancă mică, a cărei cotă de piaţă după active de-abia depăşeşte 1%, dar care poate juca un rol important în sprijinirea exportatorilor, dar şi a altor companii care au nevoie de garanţii pentru a putea accesa credite de la băncile comerciale.

De asemenea, banca poate sprijini companii de stat, aşa cum este cazul Hidroelectrica, aflată în insolvenţă şi pentru care Eximbank ar fi urmat să emită o scrisoare de garanţie care să le dea mai mult confort băncilor private creditoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO