Bănci și Asigurări

Variatii ample de dobanzi pe piata monetara

23.07.2004, 00:00 24



Dobanzile la depozitele pe o zi au inregistrat ieri oscilatii ample, dupa ce la inceputul sedintei de tranzactionare ratele oferite de banci la plasamente au coborat pana la 2% pe an, iar cele cerute au ajuns la 9% pe an. Spre sfarsitul zilei dobanzile au urcat treptat, ajungand sa oscileze intre 14% si 18% pe an. Analistii explica scaderea dobanzilor prin excesul de lichiditate din piata monetara, aparut in urma cumpararilor masive de valuta efectuate de BNR. La acestea se adauga si apropierea sfarsitul perioadei de constituire a rezervelor obligatorii, care marcheaza o diminuare a nevoilor de lichiditatI ale bancilor. Ieri banca centrala nu a organizat o licitatie pentru sterilizarea pietei.



Banca Nationala a calculat ieri un curs de 41.063 de lei pentru un euro, cu 61 de unitati mai putin decat in ziua precedenta. Dolarul a contiuat ieri sa se aprecieze, fiind evaluat de BNR la 33.468 de lei, cu 79 de unitati mai mult decat in ziua anterioara.



Piata valutara interbancara s-a deschis ieri in cotatii de 41.100/41.130 de lei/euro, la nivelul inchiderii din ziua precedenta. In prima parte a sedintei de tranzactionare au predominat ordinele de vanzare, cotatiile coborand rapid la 40.970/41.000 de lei/euro. Cotatiile au oscilat o perioada in jurul acestui nivel, dupa care au scazut in continuare pana la o minima de 40.900 de lei/euro. In a doua parte a sedintei de tranzactionare au fost cumpararile de valuta au predominat, conditii in care cotatiile au urcat pana la 40.050/40.080 de lei/euro. "Piata a fost agitata ieri. In spatele cumpararilor de valuta s-a aflat probabil, din nou, BNR. Volumele tranzactionate au fost substnatiale", a comentat un dealer. Piata a corectat ieri o parte din aprecierea euro sub presiunea excedentului care se mentine, alimentat de intrarile masive de valuta. Sursele acestor intrari sunt, spun analistii, investitiile straine directe si cele de capital, cat si remiterile muncitorilor romani care lucreaza in strainatate.



Pe pietele internationale dolarul s-a apreciat ieri usor, cursul coborand in prima parte a zilei pana la un minim de 1,2230 dolari/euro, dupa discursul optimist al presedintelui Banicii Federale. In a doua parte a zilei euro s-a apreciat din nou, pana la un curs de 1,2260 dolari/euro, pietele anticipand publicarea unui raport, care ar putea indica o usoara scadere a cererii in Statele Unite.





 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO