Buget 2012

Ce bugete pe ministere au adoptat ieri parlamentarii

Ce bugete pe ministere au adoptat ieri parlamentarii
06.12.2011, 00:07 632

Comunicaţii: plus 24% la cheltuieli, ca în vremurile bune

"Bugetul Ministerului Comunicaţiilor pentru 2012 prevede o creştere de 24%, la 266 milioane de lei. Pentru cheltuielile de personal, bugetul este unul de austeritate, pentru că, faţă de 2011, suma prevăzută va fi cu 18,2% mai redusă, respectiv 7,5 milioane de lei. În schimb, cheltuielile pentru proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile şi cele de cercetare-dezvoltare au crescut", a declarat ministrul comunicaţiilor Valerian Vreme.

Astfel, suma alocată pentru proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile a urcat de peste patru ori, la 53 milioane de lei, iar cheltuielile de cercetare-dezvoltare vor atinge 3,71 mil. lei , de la 2,39 milioane de lei în acest an.

Agricultura consumă 3,5 mld. euro la anul

Comisiile pentru agricultură din Senat şi Camera Deputaţilor au avizat favorabil, luni, bugetul Ministerului Agriculturii pentru anul 2012, de 14,9 miliarde de lei (3,5 mld. euro), cu aproape un miliard de lei mai mic decât cel din anul în curs, de 15,8 miliarde de lei.

"Nu sunt mulţumit de acest buget şi nu aş fi fost mulţumit nici dacă ar fi fost mai mare cu 10%. Şi anul trecut agricultura a avut un buget cu un anumit grad de austeritate. Niciodată, pentru agricultură, nu sunt suficienţi bani", a declarat ministrul de resort, Valeriu Tabără, la prezentarea bugetului în faţa comisiilor.

Pe fondul diminuării bugetului, şi subvenţiile acordate producătorilor vor scădea, de la 1,99 miliarde de lei în acest an la 1,8 miliarde de lei în 2012.

Pentru subvenţionarea accizei la motorină se vor acorda anul viitor 380 de milioane de lei, subvenţiile pentru bunăstarea porcilor vor însuma 155 de milioane de lei.

Cezar Preda a explicat că bugetul SRI nu creşte, deşi cifrele arată creştere

Comisia parlamentară specială privind activitatea SRI a aprobat, luni, în unanimitate, bugetul SRI pe anul 2012, a declarat preşedintele comisiei Cezar Preda, precizând că parlamentarii au stabilit ca acesta să fie de 989 milioane lei, în timp ce SRI ceruse 1.048 de milioane lei. Bugetul SRI este mai mare cu 16% faţă de anul anterior.

"Bugetul SRI este, în realitate, pe cheltuieli, mai mic decât cel din 2011 pentru că: sunt credite angajate în 2011 cu rostogolire mai mare în 2012, ca urmare a angajării a 120 de persoane la aeroporturile civile pentru obligaţiile Schengen şi din cauza creşterii obligaţiilor conform noii legi a pensiilor (în 2011 a fost contribuţia pe 11 luni, în 2012 - pe 12 luni)", a menţionat parlamentarul PD-L Cezar Preda.

ICR se bazează doar pe 2,2% venituri proprii

Bugetul Institutului Cultural Român (ICR) pe 2012, de 44 de milioane de lei, similar cu cel de anul trecut, a fost aprobat, luni, în comisiile de cultură reunite din Parlament, cu 14 voturi "pentru", 8 "împotrivă" şi o abţinere.

ICR a negociat cu Ministerul de Finanţe un buget de 44 de milioane de lei pentru anul viitor, similar cu cel pe 2011, din care 97,73% reprezintă bugetul de stat, iar 2,27% - venituri proprii.


Sănătate: taxa claw-back de la producători este cheia

Ministrul Ritli Ladislau a declarat ieri că bugetul Ministerului Sănătăţii în 2012 va fi mai mare cu 4,8%, dar speră că vor fi încasate unele sume restante foarte mari din taxa claw-back şi aşteaptă rectificarea bugetară de anul viitor, precizând însă să funcţionarea sistemului este asigurată.

"Bugetul Sănătăţii este uşor mai mare decât în 2011, cu toate acestea sperăm în încasarea unor sume foarte mari din taxa claw-back ce nu a fost încasată din 2009, dar şi pe o rectificare bugetară. Putem asigura funcţionarea sistemului în 2012", a declarat ministrul sănătăţii în discuţiile din comisiile de sănătate pe tema bugetulului Ministerului Sănătăţii pe 2012.

La rândul său, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă, a spus că pentru 2012 este o creştere bugetară de 7,7% a bugetului CNAS faţă de 2011 şi a vorbit despre 17,7 miliarde de lei, faţă de 16,4 în 2011.

De asemenea, Lucian Duţă a spus că pentru prima dată în 2012 vor fi alocate 920 de milioane de lei de la buget pentru plata contribuţiei pensionarilor la asigurările de sănătate, ceea ce până în ultimii ani nu s-a întâmplat.

Totodată, preşedintele CNAS a subliniat că în 2012, potrivit proiectului de act normativ, există o creştere de 13,3% a bugetului pentru medicamentele cu şi fără contribuţie, de 19,9% la dializă, de 14,3% la asistenţa medicală primară, de 10,3% în paraclinic şi de 7% la spitale. În schimb cheltuielile de administrare şi funcţionare sunt cu 1,8% mai mici decât în 2011.

Banii de la Economie - la reactoare, Tarniţa, Nabucco şi Agri

Bugetul pentru anul viitor al Ministerului Economiei a primit luni avizul comisiilor parlamentare de specialitate, cu 26 de voturi "pentru", 15 voturi "împotrivă" şi nicio abţinere.

Pentru 2012 instituţia are un buget de 1,436 miliarde lei, valoare apropiată celei din anul în curs.

"Bugetul pentru anul viitor s-a menţinut aproape de nivelul de anul trecut. În buget transferăm sume la Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru stocul de apă-grea şi uraniu. Practic, noi ne închidem pe suma de anul trecut", a declarat ministrul de resort, Ion Ariton, la prezentarea bugetului în faţa comisiilor reunite.

Ariton a adăugat că principalele proiecte ale instituţiei pe care o conduce sunt reactoarele 3 şi 4 ale centralei nuclearelectrice de la Cernavodă, hidrocentrala Tarniţa şi participarea la proiectele internaţionale Nabucco şi AGRI.

Cea mai mare parte a bugetului Ministerului Economiei, respectiv 1,37 miliarde lei, va fi asigurată de la bugetul de stat.

Ce se întâmplă cu apărarea?

Comisiile parlamentare de apărare au aprobat, luni, fără amendamente, bugetul propus pentru Ministerul Apărării, acesta fiind de 7,57 miliarde de lei, sumă care va permite iniţierea procesului de achiziţie a unui avion multirol şi a altor două avioane de tip Spartan.

"Bugetul pentru anul 2012 este unul mai mare decât cel de anul trecut cu aproximativ 60 de milioane de euro", a spus secretarul de stat în MApN Vasile Ozunu.

"MApN, pentru anul 2012, a fundamentat şi transmis MFP un necesar de 14,25 miliarde lei, reprezentând 2,38% din PIB, aşa cum România s-a angajat la intrarea în NATO. Din păcate, economia nu a permis decât alocarea unui procent de 1,31% din PIB pentru MApN, ceea ce reprezintă totuşi un plus de 60 de milioane de euro. Acest buget va permite îndeplinirea principalelor obiective pe care armata le are", a explicat Ozunu.

El a spus că bugetul MApN este de 7,57 miliarde de lei, respectiv 1,78 miliarde de euro, iar din această sumă 67,8% vor reprezenta cheltuielile de personal.

"Va continua modernizarea armatei, astfel încât aceasta să devină modernă, flexibilă, sustenabilă, în măsură să execute misiuni", a spus Ozunu.

El a precizat că MApN are planuri pentru noi achiziţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO