Burse - Fonduri mutuale

A înviat Amonil: O companie fără active, angajaţi şi activitate reuşeşte în continuare să surprindă Bursa

Autor: Andrei Chirileasa

30.05.2011, 11:23 922

Acţiunile producătorului de îngrăşăminte chimice Amonil Slobozia(AMO) au câştigat 8,7% în deschiderea şedinţei de tranzacţionare dela Bursă, după ce vineri au crescut cu 15%.

Spre deosebire de vineri, tranzacţiile cu acţiuni Amonil au fostmai mari astăzi, ajungând la 180.000 de lei (43.000 de euro) dupăprima oră a şedinţei, depăşind ca sulaj SIF-urile, BRD sauPetrom.

S-au transferat 10 milioane de acţiuni reprezentând 0,9% dincapitalul companiei.

Evoluţiile acţiunilor Amonil continuă să surprindă piaţa, o datăla câteva luni înregistrând şedinţe de creşteri spectaculoase pefondul unor tranzacţii în creştere, după care se corectează la loc.Brokerii spun că traseul acţiunilor AMO este dictat exclusiv despeculatori.

"Am încercat să găsesc explicaţii pentru creşterea Amonil, însănu sunt informaţii care să ducă la astfel de apreciere a preţului.Este posibil ca ascensiunea să fi fost determinată doar de uniispeculatori, care au încercat să ridice preţurile în speranţa că îiatrage şi pe alţi investitori la tranzacţionare", spune MarcelMurgoci, directorul de operaţiuni al firmei de brokerajEstinvest.

Amonil este controlat în proporţie de 51% de două firmeînregistrate în insulele Belize (Zalois şi Jovline), dar esteconsiderat ca făcând parte din grupul Interagro, deţinut de omul deafaceri Ioan Niculae. În 2009, Amonil a pierdut principaleleactive, care au fost preluate de firma Chemgas Holding Corporation,în urma unei proceduri de executare silită. Iniţial, Amonil aveadatorii faţă de Chemgas pe care nu a reuşit să le plătească.Chemgas este controlată tot de o firmă din Insulele Belize şi apareîn broşura de prezentare a grupului Interagro.

Anul trecut, Amonil a anunţat că mai mulţi angajaţi aicombinatului au renunţat la contractele de muncă pentru a se angajala Chemgas şi că activitatea de producţie a companiei ar putea fipreluată de asemenea de Chemgas. Anunţurile au fost făcute în lunaoctombrie. Deşi reacţia imediată în piaţă a fost o scădere aacţiunilor, titlurile Amonil au continuat să aibă creşteri aparentinexplicabile, cum este cea din ultimele zile.

Pentru acest an, compania şi-a bugetat afaceri de 14,7 mil. lei,în scădere cu 87% faţă de anul trecut, şi un profit net de 453.000de lei, comparabil cu cel din 2010. În primul trimestru, numărulmediu de angajaţi a scăzut la 89, de la 832 în primul trimestru din2010, iar afacerile au scăzut de la 49 mil. lei la 3,9 mil.lei.

La preţul de 0,0175 lei la care acţiunile AMO se tranzacţionaula ora 11:00, capitalizarea companiei este de 19,5 mil. lei (4,7mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO