Burse - Fonduri mutuale

​Acţiunile Nuclearelectrica se apreciază vineri cu 1,5%, la un nou maxim al anului

​Acţiunile Nuclearelectrica se apreciază vineri cu 1,5%, la un nou maxim al anului

Autor: Tibi Oprea

20.09.2019, 15:44 479

Acţiunile Nuclearelectrica (SNN), singurul producător de energie nucleară din România şi cea mai performantă acţiune din structura indicelui bursier BET, au înregistrat în vineri la ora 16.00 o creştere de 1,56%, atingând astfel un nou maxim al acestui an, de 13,06 lei. Tranzacţiile cu acţiuni SNN au fost în valoare de circa 900.000 lei.

Compania a convocat acţionarii pentru data de 24 octombrie pentru a vota cu privire la formularea şi transmiterea către Ministerul Energiei a unei oferte neangajante în vederea unei potenţiale preluări a liniei de procesare a octoxidului de uraniu de la Compania Naţională a Uraniului - Sucursala Feldioara. În cadrul aceleiaşi şedinţe, acţionarii vor decide şi strategia pe termen lung de dezvoltare a depozitului intermediar de combustibil ars în stare uscată şi autorizare, în perspectiva extinderii duratei de viaţă a Unităţilor 1 şi 2 de la Cernavodă.

De la începutul anului, acţiunile SNN se tranzacţionează în creştere cu 57,6% pe fondul unui rulaj de 166,4 mil. lei, emitentul ajungând la 3,8 mld. lei capitalizare. Spre comparaţie, indicele principal BET înregistrează plus 26,7% în aceeaşi perioadă.

AFACERI DE LA ZERO