Burse - Fonduri mutuale

Adrian Dumitru, director economic al Chimcomplex, îşi încheie mandatul în cadrul companiei. Poziţia, preluată temporar de Nicolae Stănciugel

Adrian Dumitru, director economic al Chimcomplex, îşi încheie mandatul în cadrul companiei. Poziţia, preluată temporar de Nicolae Stănciugel

Autor: Eduard Ivanovici

17.05.2022, 18:35 292

Consiliul de Administraţie al Chimcomplex (CRC), grup care deţine platformele Borzeşti şi Oltchim, a anunţat încheierea mandatului de director economic al lui Adrian Dumitru începând cu luna mai 2022, conform unui comunicat publicat la Bursa de Valori Bucureşti.

Poziţia de director economic va fi preluată cu titlu interimar de Nicolae Stănciugel până la numirea unui nou CFO.

„Chimcomplex păşeşte către o nouă etapă de dezvoltare în contextul evoluţiei macroeconomice internaţionale, iar integrarea unei noi echipe de management este un pas natural, dictat de piaţă şi de contextul global pe care îl traversăm. Îi suntem pe deplin recunoscători domnului Adrian Dumitriu pentru contribuţia sa la ceea ce reprezintă astăzi Chimcomplex“, a declarat Ştefan Vuza, preşedintele Consiliului de Administraţie.

În calitate de director economic adjunct, Nicolae Stănciugel a jucat un rol major în toate deciziile strategice ale companiei şi a susţinut iniţiativele sale de creştere organică, se arată în comunicat.

Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi Oxo-Alcooli.

Listate pe segmentul principal al BVB, acţiunile CRC se tranzacţionează în scădere cu 26,2% în 2022, pe un rulaj de 42 de milioane de lei. În ultimele 12 luni, dinamica este de plus 202%.

Cu o capitalizare de 5,6 miliarde de lei, societatea este controlată în proporţie de 85,3% de CRC Alchemy Holding, urmat de statul român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (9%), persoane juridice (4,5%) şi fizice (1,1%).

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - marţi, 13:15
Azi:
Diferență:
Ieri:
Azi:
Diferență:
Ieri:
Azi:
Diferență:
Ieri:
Azi:
Diferență:
Ieri: