Burse - Fonduri mutuale

Aquila investeşte 220.000 de euro în centrale fotovoltaice cu o capacitate combinată de 230 KW

Aquila investeşte 220.000 de euro în centrale...

Autor: Cristina Bellu

21.10.2022, 10:30 394

Aquila Part Prod (simbol bursier AQ), cel mai mare jucător de pe piaţa locală de distribuţie a bunurilor de larg consum, a anunţat investiţii de peste 220.000 de euro în extinderea centralei fotovoltaice inaugurate la sfârşitul lunii martie, precum şi într-o nouă unitate care vizează sediul companiei din Ploieşti, ambele având o capacitate totală combinată de 230 KW, se arată într-un raport de la BVB.

„Pentru un plus de eficienţă, previzibilitate şi control, am ales să investim accelerat în aria centralelor fotovoltaice. Ne susţinem, astfel, un nivel previzibil de cost, ne putem menţine angajamentele de calitate şi performanţă şi, în acelaşi timp, ne reducem amprenta asupra mediului, prin diminuarea consistentă a emisiilor”, explică Razvan Bagherea, Director Organizare şi Resurse Umane, Aquila.

Potrivit acestuia, peste 202.000 euro vor fi direcţionaţi către lucrări în unitatea deja existentă, cu o capacitate de 100 Kw, şi în extinderea sa, cu o capacitate adiţională de încă 100 Kw, investiţie care urmează să se amortizeze în trei ani, în timp ce şi aproximativ 20.000 de euro vor fi investiţi în construcţia unei noi centrale, cu o capacitate de 30 Kw, care va deservi sediul social al Aquila, investiţia urmând să se amortizeze în 3,5 ani.

“Centrala fotovoltaică, recent extinsă la o capacitate totală de 200Kw, va duce la o reducere cu 60% a cantităţii de energie electrică achiziţionată pentru locul respectiv de consum, în timp ce a doua investiţie, situată la sediul social al Aquila, va genera, la rândul său, economii de aproximativ 27% din cantitatea de energie electrică achiziţionată pentru acest loc de consum”, spun oficialii companiei.

Compania a înregistrat anul trecut un profit net de 68 milioane de lei, în creştere de 24%, fiind cel mai ridicat nivel de la înfiinţarea firmei, în timp ce veniturile s-au majorat cu 13%, ajungând la 1,93 miliarde lei.

Aquila are 684 mil. lei capitalizare şi este deţinută în proporţie de 33,33% de Alin-Adrian Dociu, respectiv în proporţie de 33,33% de Constantin-Cătălin Vasile.

Acţiunile AQ înregistrează o scădere de 40% de la inceputul anului, pe fondul unor tranzacţii de 44,5 mil. lei, arată datele BVB.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO