Burse - Fonduri mutuale

Asirom a revenit la tranzactionare

20.02.2007, 19:12 16

Actiunile societatii de asigurare Asirom, listate pe piata RASDAQ, au revenit ieri la tranzactionare dupa ce compania a incheiat un contract de prestari de serviciii de registru cu Depozitarul Central. Titlurile societatii nu au facut obiectul vreunei tranzactii pana la inchiderea sedintei de ieri. Actiunile Asirom au fost retrase de la tranzactionare la inceputul anului din cauza ca firma nu incheiase un contract de registru, dupa ce acestea au fost suspendate de la tranzactionare mai tot anul trecut. Compania este controlata de InterAgro, cu aproape 50% din actiuni, alti actionari cu detineri importante fiind fondul american de investitii Broadhurst, cu circa 14,9% din companie si Rafinaria Astra Romana, cu o participatie de 8,3%. Ultima tranzactie cu titlurile societatii de asigurare s-a realizat la un pret de 0,72 lei/actiune. La acest nivel, capitalizarea companiei este de 135,4 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO