Burse - Fonduri mutuale

Bursa a revenit odata cu pietele internationale

07.03.2007, 17:44 15

Bursa a revenit ieri pe crestere puternica, dupa o sedinta in care SIF-urile au fost caracterizate de oscilatii frecvente ale pretului in jurul valorii de inchidere din ziua precedenta si o urcare solida in finalul sedintei. Indicele BET a castigat peste 2,5%, iar lichiditatea, desi in scadere fata de sedinta precedenta, a atins un nivel de 21 de milioane de euro.
Blue-chips-urile au revenit si ele inregistrand cresteri sustinute, unele recuperand mare parte din pierderile suferite in sedinta de luni, cand indicele BET a cazut cu peste 5%.
Brokerii, care au pus sedintele de scadere puternica pe seama corectiilor inregistrate pe pietele de capital internationale, sunt de parere ca o revenire a acesteia se poate produce la fel de rapid, avand in vedere ieftinirea actiunilor si lipsa unei piete dezvoltate. Ei spun ca evolutia pe termen scurt si mediu a Bursei va depinde de ce se intampla pe pietele internationale.
"Cumparatorii au reaparut ieri in piata, egalizand cererea si oferta pe fondul unei calmari a vanzarilor. SIF-urile, care au avut si cel mai mult de suferit de pe urma corectiilor, au revenit si cel mai puternic. In urmatoarea perioada, evolutia Bursei va fi strans legata de cea a burselor din afara", spune Sorin Carstea, director de tranzactionare la IFB Finwest.
In Europa, la ora inchiderii Bursei de la noi, cele mai importante piete inregistrau urcari de pana la 1%.
Indicele BET, care urmareste evolutia celor mai importante zece actiuni in functie de lichiditate si capitalizare, a urcat cu 2,65% pe fondul unei valori a tranzactiilor de 21,44 mil. euro (72,91 mil. lei).
Indicele BET-FI a castigat ieri 2,18%, valoarea tranzactiilor cu titlurile societatilor de investitii financiare fiind de circa 14,92 mil. euro (50,74 mil. lei), aproape 70% din lichiditatea inregistrata la nivelul intregii piete.

Actiunile SIF Banat-Crisana au crescut ieri cu 1,86%, dupa ce pierdusera in ultimele doua sedinte 13,38%. Titlurile au urcat pe locul trei in topul celor mai tranzactionate actiuni, atingand o lichiditate de 3,37 mil. euro (11,47 mil. lei). "SIF-urile au scazut destul de serios in ultima perioada. O revenire in forta este de asteptat, iar investitorii care au avut lichiditati au cumparat profitand de cotatiile atat de joase", spune Sorin Carstea, director de tranzactionare la IFB Finwest.

Actiunile BRD au crescut ieri cu 2,5%, valoarea tranzactiilor cu titlurile bancii ridicandu-se la 1,09 mil. euro (3,70 mil. lei). "Bancile au scazut puternic in sedintele de corectie, dar revenirea nu a fost pe masura pentru ca inca se afla la un pret destul de mare pentru piata. Cred ca evolutia bancilor nu trebuie separata de cea a SIF-urilor pe viitor, facand parte din acelasi sector", spune Sorin Carstea. Ultima tranzactie cu aceste titluri s-a perfectat la un pret de 20,5 lei/actiune.

Titlurile Rompetrol Rafinare Constanta (Petromidia) au crescut ieri cu 0,55%, pe fondul unei lichiditati de 0,78 mil. euro (2,66 mil. lei). "Actiunile rafinariei si-au continuat trendul descendent inceput dupa publicarea rezultatelor financiare dezamagitoare. Acest titlu va reveni in atentia investitorilor atunci cand rezultatele se vor imbunatati", spune Carstea. Ultima tranzactie cu aceste titluri s-a perfectat la un pret de 0,092 lei/actiune, in scadere cu peste 20% fata de maximul atins luna trecuta.

Actiunile societatii de intermediere financiara Broker Cluj s-au apreciat ieri cu 2,09%, valoarea tranzactiilor cu aceste titluri ridicandu-se la 0,38 mil. euro (1,30 mil. lei). "Actiunea a fost si a ramas pe un trend ascendent, iar interesul investitorilor este in continuare unul ridicat, avand in vedere propunerea conducerii de a acorda actiuni gratuite si cea de majorare de capital", spune Sorin Carstea. Ultima tranzactie cu aceste titluri s-a perfectat la un pret de ,95 lei/actiune.

Titlurile Armax Gaz Medias au sarit in sedinta de ieri cu 7,81%, valoarea tranzactiilor ridicandu-se la doar 45.000 euro. Actionarii companiei au subscris circa 75% din actiunile puse la dispozitie in cadrul majorarii de capital, valoarea titlurilor subscrise fiind de 1,6 mil. euro (5,6 mil. lei). Ultima tranzactie cu aceste titluri s-a perfectat la un pret de 1,38 lei/actiune, dupa ce in timpul sedintei de tranzactionare acestea au atins un maxim de 1,44 lei/actiune si un minim de 1,31 lei/actiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO