• Leu / EUR4.9430
  • Leu / GBP5.7237
  • Leu / USD4.7005
Burse - Fonduri mutuale

Cele mai recente evoluţii de pe Wall Street arată că investitorii care vând acţiuni tech nu şi-au pierdut din avânt. Indicele Nasdaq 100, cu 30% sub maximul de anul trecut

Cele mai recente evoluţii de pe Wall Street arată că investitorii care vând acţiuni tech nu şi-au pierdut din avânt. Indicele Nasdaq 100, cu 30% sub maximul de anul trecut

Foto: Profimedia

26.05.2022, 00:06 2784

Acţiunile giganţilor de tehnolo­gie din Statele Unite coborau din nou la începutul şedinţei de tranzacţionare de miercuri, alături de speranţele investitorilor potrivit cărora sell-offul de anul acesta a ajuns la epuizare.

Alphabet, compania-mamă a Google, a scăzut marţi cu 5% şi a deschis şedinţa de miercuri din nou în teritoriu negativ, după ce compania de social media Snap şi-a redus estimările pe care le lansase cu numai o lună în urmă, citând în acest sens deteriorarea condiţiilor macroecono­mice şi temerile privind divizia de publicitate online. Marţi, acţiunile Snap s-au prăbuşit cu 43%.

Agitaţia le reaminteşte investito­rilor de cele mai rele zile ale pande­miei, Alphabet atingând minimul ultimelor 52 de săptămâni pe fondul celui mai accentuat declin din octombrie 2020 încoace.

Retailerul Amazon a înregistrat o scădere de 3,2% marţi şi a început sesiunea de ieri pe roşu. Mai mult, capitalizarea gigantului din e-commerce a scăzut sub pragul de 1.000 de miliarde de dolari pentru prima dată din aprilie 2020.

„Devine clar că majoritatea companiilor nu vor putea evita tulburătorul fundal macro“, spune Edward Moya, analist în cadrul furnizorului de date şi servicii financiare Oanda.

Nasdaq 100, indicele marilor companii tech, a scăzut cu aproape 30% de la maximul de anul trecut, în condiţiile în care Rezerva Federală îşi continuă campania agresivă de majorare a ratelor dobânzilor. Declinul a readus indicatorii P/E (price-to-earnings) aproape de media pe termen lung, determinându-i pe analişti să creadă că perioada de vânzări se apropie de final.

Meta Platforms (Facebook) a afişat marţi un minus de 7,6%, scăzând aşadar cu peste 50% de la recordul stabilit în luna septembrie a anului trecut. Compania a fost puternic afectată de scăderea numărului de utilizatori ai reţelei de socializare.

Investitorii americani se pregătesc acum de o nouă serie de volatilitate, analizând rezultatele financiare ale producătorului de cipuri Nvidia şi cea mai recentă minută a Rezervei Federale.

Între timp, indicele S&P 500 este cu circa 18% sub recordul stabilit în ianuarie şi se îndreaptă către aşa-zisa piaţă „bear“, definită printr-un declin de 20% prin raport cu cel mai recent maxim atins. Dow Jones Industrial Average a scăzut cu circa 13% faţă de maximul atins la începutul anului, arată calculele ZF.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9430
Diferență: -0,0546
Ieri: 4.9457
Azi: 4.7005
Diferență: 0,6208
Ieri: 4.6715
Azi: 5.7237
Diferență: -0,0367
Ieri: 5.7258
Azi: 4.9319
Diferență: 0,793
Ieri: 4.8931