Burse - Fonduri mutuale

Chisu, IFB: Bursa isi pierde pe zi ce trece atractivitatea

Chisu, IFB: Bursa isi pierde pe zi ce trece atractivitatea
09.12.2008, 18:29 12

Bursa a continuat sa scada si in sedinta de ieri, pe fondul unor tranzactii care s-au pastrat cu putin peste nivelul de 2 mil. euro (8,3 mil. lei). Indicele BET, al celor mai lichide 10 companii din piata, a consemnat o coborare de 0,3%, cele mai afectate fiind societatile financiare insa, indicele de profil, BET-FI, inregistrand o pierdere de 0,6%.

"In piata este o stare de dezinteres si de asteptare. Bursa se confrunta cu un numar redus de tranzactii cauzat in principal de lipsa volatilitatilor mari, speculatorii fiind in acest sens cel mai afectati. Nefiind volatilitate, speculatorii nu gasesc oportunitati. De asemenea nici investitorii de portofoliu sau fondurile straine nu intra pe fondul incertitudinii la nivel macro-economic", a apreciat Mihai Chisu, broker in cadrul societatii de brokeraj IFB Finwest.
Cea mai mare corectie in randul societatilor financiare a fost inregistrata de actiunile SIF Transilvania (SIF3), care au coborat cu 1,2%, atingand pretul de 0,321 lei/actiune. La scaderi, au urmat actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1), SIF Moldova (SIF2) si SIF Oltenia (SIF5), cu scaderi per ansamblu de 0,7%.
Actiunile SIF Muntenia (SIF4) au reusit sa inchida sedinta de ieri in stationare, la pretul de 0,67 lei/actiune.
In sectorul energetic, companiile petroliere au inregistrat evolutii pozitive, actiunile Petrom (SNP) consemnand o crestere de 0,6%, pana la pretul de 0,183 lei/actiune. Titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au inchis la acelasi nivel de referinta atins in sedinta de luni, de 0,018 lei/actiune.
Societatile utilitare au mers in pierdere, titlurile Transgaz Medias (TGN) coborand cu 0,9% sub nivelul de referinta.
Evolutiile in mare parte negative ale companiilor energetice au redus cotatia indicelui de profil, BET-NG, cu 0,2%.
"Bursa din pacate se va dezvolta numai cand politicul se va impune si va trasa norme clare pentru o crestere sustinuta a pietei de capital. Este nevoie de investitii guvernamentale si avem ocazia sa profitam de aceasta criza economica, cu conditia sa nu pierdem momentul", a adaugat Chisu.
Societatile financiare romanesti au inregistrat ieri corectii usoare, titlurile BRD coborand cu 1,2% fata de nivelul de referinta, atingand un pret de tranzactionare de 8 lei/actiune. Actiunile Bancii Comerciale Carpatica (BCC) au inchis la acelasi nivel de referinta, de 0,195 lei/actiune atins in sedinta anterioara. Titlurile Erste Bank (EBS) au urcat ieri cu 3,2%, pana la nivelul de 64,4 lei pentru o actiune.
Titlurile companiei de electronice si electrocasnice Flamingo (FLA) au consemnat una dintre cele mai mari corectii de ieri, actiunile companiei scazand cu aproape 10% fata de nivelul de referinta de luni, atingand astfel un pret de tranzactionare de 0,048 lei/actiune. "In orice caz, acest derapaj al pietelor financiare se va corecta mai devreme sau mai tarziu, iar cineva va trebui sa suporte consecintele. Ramane de vazut cine si cat suporta, pentru ca nu cred sa existe cineva care sa scape de criza", a incheiat Chisu.
Pietele externe au inregistrat ieri aprecieri usoare, de pana la 0,6% in cazul indicelui britanic FTSE 100, care a urcat la nivelul de 4.300 de puncte. Indicele francez CAC 40 a urcat in sedinta de ieri cu 0,6%, in vreme ce indicele german a inregistrat cel mai mic avans, de 0,2%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO