Burse - Fonduri mutuale

Conturile administrate au urcat la 23,4 mil. euro

26.07.2007, 18:11 15

Valoarea conturilor individuale de investitii administrate de societati de administrare a investitiilor (SAI) a crescut cu 17,2% in primul semestru, ajungand la 73,2 milioane de lei (23,4 milioane de euro), in conditiile in care doar noua societati de administrare din cele 19 existente pe piata pun la dispozitia clientilor atfel de produse de investitii.
Noua societati administrau la sfarsitul lunii iunie un numar de 141 de conturi individuale de investitii, in scadere fata de luna ianuarie, cand au fost raportate 150 de portofolii, potrivit informatiilor furnizate de Comisia Nationala de Valorilor Mobiliare. Valoarea totala a conturilor individuale se ridica la 73,2 milioane de lei (23,4 milioane de euro), in crestere fata de inceputul anului cand activele conturilor individuale insumau 62,4 milioane lei (19,9 milioane de euro).
Cresterea se datoreaza atat intrarilor noi de capital, cat si cresterii Bursei de Valori in primul semestru.
Investitia medie in conturile individuale este de asemenea in crestere. Daca la sfarsitul lunii ianuarie plasamentul mediu in conturi individuale era de 416.520 lei (133.000 euro), la sfarsitul primului semestru un investitor la conturile individuale investea in medie 519.575 lei (166.000).
"Piata conturilor individuale este inca la inceput, astfel ca nu este suficient de mare. Cifrele nu sunt foarte relevante, poate investi un client cu o suma mare de bani si sa rastoarne situatia", spune Radu Hanga, presedintele societatii BT Asset Management, care administreaza 19 conturi in valoare de 13,4 milioane lei (4,2 milioane de euro).
Pioneer Asset Management administreaza portofolii individuale in valoare de aproximativ 1 milion de euro, cea mai mare parte insa au fost preluate de la societatea de administrare Quadrant.
"In prezent, obiectivul societatii este de consolidare a fondurilor mutuale pe care le administram. Incepand de anul viitor vom dezvolta mai mult segementul portofoliilor individuale", spune Florin Dolea, directorul executiv al societatii Pioneer Asset Management.
Suma minima cu care poate fi deschis un cont individual variaza intre 100.00 lei si 400.000 de lei. Avantajele conturilor individuale in raport cu fondurile deschise de investitii constau in faptul ca strategia de investitii nu este atat de stricta, permite plasamente mai riscante si cu un potential mai ridicat de castig. Printre avantaje se numara si strategia personalizata de investitii si flexibilitatea ridicata a conturilor.
Clientii conturilor individuale sunt persoane cu varste de peste 40 de ani, care au o afacere proprie, dar prea putin timp la dispozitie pentru a-si investi disponibilitatile financiare, potrivit administratorilor.
Intre fondurile de investitii si conturile individuale apar insa diferente in ceea ce priveste impozitarea.
" Un investitor individual care detine unitati de fond timp de cel putin un an plateste impozit de 1% pe castigul de capital. In acest timp fondul in care a investit poate cumpara si vinde o actiune de mai multe ori pe parcursul anului, fara sa plateasca impozit. Daca acelasi plasament este facut prin intermediul unui portofoliu individual, impozitul pe venit este de 16%, pentru ca pe actiunea respectiva investitorul a avut perioade succesive de detinere mai mici de un an", spune Mihail Ion de la Raiffeisen Asset Management, societate care administreaza portofolii individuale de 7,5 milioane lei (2,4 milioane de euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO