Burse - Fonduri mutuale

Corectiile bursiere amana listarea Target Capital

22.08.2008, 20:04 38

Mircea Pinte, actionarul majoritar al societatii de brokeraj Target Capital din Cluj, spune ca a primit oferte de cumparare a firmei din partea unor investitori straini, insa turbulentele de pe pietele internationale au impiedicat concretizarea discutiilor.
"Am primit oferte de cumparare atat din tara, cat si din strainatate, din Israel mai exact. Discutiile nu au condus la rezultate concrete, avand in vedere si turbulentele aparute pe pietele financiare internationale. Pe termen mediu urmarim dezvoltarea companiei si nu vanzarea acesteia, dar analizam ofertele de cumparare si beneficiile acestora pentru toti cei implicati in Target Capital", spune Pintea.
Compania de brokeraj face parte, impreuna cu Target Asset Management si societatea de imobiliare Target Consulting, din grupul financiar Target. Anul trecut, actionarii Target Capital au accelerat dezvoltarea activitatii de intermediere, luand in calcul eventuale fuziuni si achizitii, in scopul listarii societatii la Bursa de Valori Bucuresti (BVB).
"Am luat in considerare foarte serios optiunea listarii la BVB, avand in vedere numeroasele avantaje de care poate beneficia o societate cotata. In acest sens am avut discutii cu alte SSIF-uri privitoare la o eventuala fuziune inaintea listarii. Conditiile de piata nefavorabile au dus la amanarea luarii unei decizii in acest sens", continua Mircea Pinte.
Singura societate de brokeraj tranzactionata la Bursa in prezent este Broker Cluj (BRK). Listarea la Bursa a trezit interesul si brokerilor de la Intercapital, care au estimat 2010 drept anul intrarii la tranzactionare a societatii.
Alaturi de listarea societatii de brokeraj la Bursa, lansarea unui fond de investitii imobiliare este alt proiect la care lucreaza actionarul majoritar al Target Capital. In acest sens, Pinte a devenit primul investitor calificat autorizat de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) de pe piata locala de capital.
Potrivit legislatiei in vigoare, CNVM poate autoriza persoane fizice rezidente in Romania, care solicita in mod expres sa fie considerate investitori calificati, daca acestea indeplinesc cel putin doua din urmatoarele criterii: investitorul a efectuat tranzactii de o marime semnificativa pe o piata reglementata, valoarea portofoliului de valori mobiliare al acestuia depaseste 500.000 de euro si investitorul a lucrat sau lucreaza in sectorul financiar cel putin de un an, avand o pozitie care necesita cunostinte privind investitiile.
"Am solicitat autorizarea in calitate de investitor calificat, pentru a putea participa ca investitor in cadrul fondului imobiliar pe care Target Asset Management urmareste sa il lanseze in perioada urmatoare. Valoarea portofoliului meu de investitii depaseste evident limita minima ceruta de reglementari", a precizat el.
Printre principalele zece detineri pe Bursa ale lui Pinte se numara un pachet de actiuni de aproape 26% din capitalul companiei de constructii Decorint (FIMB) si o participatie de aproximativ 6% din Arta Culinara (ARCU) cu activitati de comert cu amanuntul si restaurante.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO