Burse - Fonduri mutuale

Din lipsa de investitori, brokerii de la Ventrust se axeaza pe finantari europene

29.01.2009, 18:29 147

Ventrust Targu-Mures, una dintre societatile de talie mica de la Bursa, cu o cota de piata de 0,24% anul trecut, reuseste sa faca fata scaderilor puternice de la Bursa prin intrarea pe alte doua piete, si anume piata fondurilor europene si cea de fuziuni si achizitii.

Societatea de brokeraj a concediat anul trecut mai multi brokeri si a inchis o parte din agentii, in conditiile in care valoarea tranzactiilor intermediate pe Bursa a scazut la 41,9 mil. lei, de la 132 mil. lei in 2007.
Prin societatea de consultanta Ventrust si-a asigurat insa un portofoliu de clienti, atat persoane juridice cat si institutii publice, ale caror proiecte pentru atragerea de fonduri europene nerambursabile depasesc 200 mil euro.
"Ventrust detine o companie de consultanta in management si afaceri, Ventrust Financing, care ofera servicii de consultanta pentru atragerea de fonduri europene. In aceste conditii, portofoliul de servicii pe care brokerii il au la dispozitie pentru a-l oferi clientilor sai este mult mai larg. Acest lucru ne-a ajutat sa mentinem majoritatea birourilor in tara", spune Monica Toda, directorul general adjunct al Ventrust.
Conform acesteia, companiile cele mai interesate de accesarea fondurilor europene au fost cele din domeniul productiei, ceea ce a facut ca majoritatea contractelor de consultanta sa fie semnate pentru proiectele care au vizat fondurile alocate prin Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE).
Anul trecut, Ventrust Financing a depus un numar de 65 de proiecte pentru clienti persoane juridice, pentru diferite programe de finantare din cadrul POS CCE.
"Proiectele depuse se afla in diferite etape de evaluare, doar doua dintre ele trecand etapa de semnare a contractului de finantare, datorita perioadei foarte lungi de evaluare. Exista de asemenea un numar mare de clienti care au solicitat stoparea pregatirii proiectelor sau care au preferat sa-si autofinanteze investitiile datorita intarzierii lansarii cererilor de finantare si a procesului foarte lung de evaluare a acestora", spune Toda.
Pe langa activitatile derulate pe piata fondurilor europene, Ventrust s-a axat si pe sectorul de fuziuni si achizitii, incheind in ultimii ani o serie de achizitii in diferite domenii de activitate.
"In cadrul Ventrust Investment functioneaza si divizia de Investment Banking in cadrul careia oferim clientilor nostri servicii de consultanta pe operatiuni de M&A, piata de capital si asistenta pentru elaborarea si implementarea planurilor de eficienta operationala, reducere de costuri, managementul lichiditatilor", precizeaza Toda.
In 2007, compania a incheiat un numar de 5 achizitii in valoare 4,5 mil. euro in domeniul productiei de materiale de constructii, in farmaceutice, in sectorul imobiliar si in industria de mase plastice. In 2008, din cauza accentuarii crizei financiare internationale, Ventrust a incheiat o singura tranzactie, in valoare de 1,3 mil. euro, insa are in derulare in prezent trei mandate de vanzare estimate la 20 mil. euro.
"Criza financiara isi face simtita influenta si asupra sectorului de M&A, companiile punand in stand by proiectele de investitii, fie ca este vorba de proiecte ce vizeaza cresterea organica sau cea prin achizitii. Totusi, in urmatoarea perioada de sectorul M&A ar putea sa devina interesate companiile care au nevoie de confinantare pentru implementarea proiectelor castigate pe fonduri nerambursabile", spune Toda.
Ventrust Investment estimeaza pentru anul acesta o scadere a afacerilor cu pana la 35% fata de perioada similara a anului trecut, in conditiile in care Bursa de Valori a resimtit din plin efectele crizei financiare internationale.
Conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finantelor, Ventrust Investment a realizat in 2007 afaceri de 7,3 mil. lei (circa 2,2 mil. euro), estimarile pentru 2008 plasand cifra de afaceri a companiei la circa 4,7 mil. lei (1,3 mil. euro).
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO