Burse - Fonduri mutuale

In lipsa de optiuni pe Bursa, Broker Cluj a cumparat Facos

19.09.2007, 18:59 76

Societatea de intermediere financiara Broker Cluj (BRK) a achizitionat de la omul de afaceri canadian Martin Leighton un pachet de 83% din actiunile producatorului de conserve din carne Facos Suceava, in urma unei tranzactii in valoare de 4,3 mil. euro.
Facos este una din putinele societati din portofoliul Broker care nu este cotata pe Bursa, decizia de achizitie fiind determinata si de lipsa de oportunitati de investitii pe Bursa, spune presedintele Broker, Petru Prunea.
"Compania este foarte bine echipata, dupa ce a beneficiat de investitii importante cu fonduri Phare si avem incredere in managementul societatii", a declarat Prunea.
Facos a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 17,6 mil. lei (5 mil. euro), mai mare cu 11%, si un profit net de 0,42 mil. lei (circa 120.000 euro), in scadere la aproape jumatate comparativ cu perioada similara din 2005.
Activele nete ale Broker Cluj au urcat cu circa 26% in august, in principal ca urmare a inregistrarii in contabilitate a noii achizitii, valoarea activului net ajungand la finele lunii trecute la 138,6 mil. lei (42 mil. euro).
Broker si-a redus luna trecuta expunerea pe actiuni cotate cu 6,5 mil. lei (2 mil. euro), pe fondul corectiilor si starii de incertitudine de pe piata. Valoarea actiunilor cotate pe Bursa din portofoliul firmei de brokeraj era la 31 august de 64,6 mil. lei (19,5 mil. euro).
Pe fondul vanzarilor de actiuni, conturile Broker Cluj au fost alimentate in august cu 11,1 mil. lei (3,3 mil. euro), compania avand disponibilitati de 71,7 mil. lei (21,5 mil. euro).
Broker Cluj a facut in august un profit net de 5,1 mil. lei (1,5 mil. euro), care a provenit in cea mai mare parte din vanzarile de pe Bursa. In primele opt luni, castigul net se cifreaza la 32,9 mil. lei (9,8 mil. euro), depasind nivelul bugetat pentru finele acestui an.
Actiunile Broker au pierdut ieri 0,7% inchizand la 2,89 lei/actiune, capitalizarea companiei fiind de 154 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO