Burse - Fonduri mutuale

Incertitudinea de pe Bursa a pus pe hold investitiile in derivate de pe piata din Sibiu

Incertitudinea de pe Bursa a pus pe hold investitiile in derivate de pe piata din Sibiu
04.11.2008, 18:43 14

Sibex-ul, piata care la inceputul lunii septembrie se bucura de un interes ridicat din partea investitorilor care cautau o alternativa la scaderile de pe Bursa de Valori Bucuresti, a inceput sa resimta neincrederea generata de evolutia inconstanta a Bursei din ultimele saptamani si in special de cresterile de saptamana trecuta.

"La sfarsitul lunii octombrie piata a inregistrat o scadere la nivel contractual. Cu toate acestea, nu cred ca investitorii au plecat din piata, ci asteapta o confirmare a trendului, asteapta informatii care sa spuna daca Bursa revine sau nu pe un trend ascendent", spune Decebal Todorita, purtatorul de cuvant al pietei de la Sibiu.
La Bucuresti, sfarsitul lunii octombrie a coincis cu o revenire a Bursei de Valori, indicele celor mai lichide zece companii din piata, BET, crescand cu 14,2% in doar cateva sedinte. In acelasi timp, societatile de investitii financiare au avansat cu 15%. Cum majoritatea contractelor sunt incheiate la Sibiu pe derivatele SIF Moldova (DESIF2) si SIF Oltenia (DESIF5), este de inteles starea de asteptare in care au intrat investitorii, acestia speculand pana acum pierderile si fiind nevoiti sa-si modifice practic strategia in cazul in care piata va intra pe un trend ascendent.
Volatilitatea extrem de ridicata de pe Bursa de la Bucuresti, unde SIF-urile inregistreaza cresteri sau scaderi de pana la 15% pe zi, face extrem de riscante speculatiile pe Sibiu, unde la o variatie de 15% impotriva trendului anticipat de investitor, acesta pierde practic toti banii.
Daca in urma cu doua luni piata derivatelor de la Sibiu inregistra lichiditati zilnice cu mult peste rulajele de la Bucuresti, cu minime de 20 milioane de lei si maxime de chiar 50 milioane de lei, in momentul de fata situatia s-a schimbat radical. Astfel, luna trecuta rulajele de la Sibex au inregistrat scaderi puternice, maximele zilnice depasind foarte rar nivelul de 20 milioane de lei, in vreme ce lichiditatile minime s-au situat in jurul nivelului de 4-5 milioane de lei. In comparatie, piata de la Bucuresti a inregistrat in octombrie un rulaj mediu de 23 milioane de lei.
"Se intampla ca lichiditatea din piata sa intre pe o panta descendenta, deoarece nici shorterii nu pot merge mereu pe scaderi. A intervenit o saturatie in piata si se asteapta o confirmare de trend. In orice caz, numarul pozitiilor deschise s-a mentinut in jurul pragului de 50.000 de pozitii zilnic", spune Todorita. El este de parere ca in momentul de fata avem de-a face cu multi speculatori intraday, pentru care inclusiv o variatie de 50 bani poate fi atractiva, in ultima vreme nefiind multi cei care intra pe perioade mai lungi de timp.
"De obicei scadenta scurta este mai lichida, insa odata cu apropierea acesteia investitorii se muta pe scadentele urmatoare, de anul viitor. Pentru restul anului ne asteptam la un volum total superior celui inregistrat in 2007. De exemplu, la zece luni suntem deja peste nivelul inregistrat in perioada similara a anului trecut", spune Todorita.
Conform purtatorului de cuvant al Sibex, in perioada ianuarie - octombrie 2008 au fost incheiate circa 3,3 milioane de contracte futures si options, volum cu 6,75 % peste cel din intervalul similar al anului trecut cand au fost incheiate 3 milioane de contracte, si cu circa 4 % peste aceeasi perioada din 2006.
Cu toate ca in octombrie lichiditatea zilnica a fost inferioara celei inregistrate in septembrie, luna se afla pe locul trei in topul celor mai lichide luni de la inceputul anului. Astfel, luna trecuta rulajul total inregistrat de piata de la Sibiu s-a ridicat la 439,5 mil. lei, pe fondul a circa 413.000 de contracte, in vreme ce locul doi este ocupat de septembrie, cu 644,5 mil. lei realizati pe fondul a 414.000 de contracte. Cea mai buna luna din 2008 a ramas insa ianuarie, cu 422.641 contracte. Media zilnica pe primele zece luni ale anului curent este de peste 15.400 contracte.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO