Burse - Fonduri mutuale

Investitorii de pe Bursă aşteaptă deciziile liderilor UE

Investitorii de pe Bursă aşteaptă deciziile liderilor UE

Investitorii de pe Bursă aşteaptă deciziile liderilor UE

Autor: Stefan Musgociu

07.12.2011, 00:07 506

Bursa de la Bucureşti a scăzut marţi cu 1% într-o piaţă în care investitorii au urmat linia descendentă a burselor externe şi au introdus mai multe ordine de vânzare, în special pentru acţiunile SIF-urilor, care au coborât cu până la 4,6%.

Directorul general al firmei de brokeraj Rombell Securities Adrian Tod crede că majoritatea investitorilor care vizează acţiunile SIF-urilor încă păstrează titlurile respective în porto­foliu, deşi încep să îşi piardă răbdarea după amânările repetate a dezbaterii proiectului de creştere ale pragului de deţinere de la 1% la 5% din titluri.

"Din păcate amânarea luării unei decizii în privinţa creşterii pragului la SIF-uri nu a fost primită prea bine de către investitori. Probabil că acesta ar fi fost singurul stimul care ar mai fi putut dinamiza bursa pe final de an, în lipsa altor evenimente majore care să poată mişca piaţa. Spre exemplu, am avut creştere economică foarte bună în al treilea trimestru, însă piaţa nu a reac­ţio­nat. Probabil că majoritatea investi­to­rilor au luat poziţii long (în care esti­mează că preţurile vor creşte -n. red.) pe SIF-uri, iar acum aşteaptă o decizie, fie pozitivă, fie negativă, pentru a decide ce au de făcut", a declarat Tod.

Puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare la BVB au plasat încă de la deschidere ordine de vânzare la preţuri în scădere uşoară, după ce bursele externe au coborât, influenţate de avertismentul S&P că ar putea reduce ratingurile a 15 ţări din zona euro. La finalul şedinţei, acţiunile SIF-urilor consemnau scăderi cuprinse între 3,45% şi 4,63%. Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu 0,51%.

Titlurile Fondului Proprietatea au fost din nou cele mai lichide din piaţă, cu transferuri de 22,2 milioane lei (5,1 milioane euro), şi pe piaţa principală cotaţia a scăzut cu 1,17%, la 0,422 lei.

Top câştigători şi perdanţi la bursă

"Din păcate, la nivelul întregii pieţe se simte din ce în ce mai mult lipsa investitorilor străini, care se concentreză mai mult pe problemele din ţările lor şi mai puţin pe piaţa din România. Până la finalul anului nu cred că va fi nimic special dacă nu se decide ceva cu pragul la SIF-uri. Eventual vom asista la nişte mutări de pachete pe final de an pentru cosmetizarea portofoliilor", a mai spus Tod.

Un deal a fost realizat şi cu acţiunile BRD (BRD), pentru 2,4 milioane lei, la preţul de 11 lei. Cotaţia este cu 0,92% peste nivelul de la finalul şedinţei precedente.

În creştere cu 1,06% au încheiat ziua şi titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au ajuns la 0,95 lei, pe un rulaj de 511.000 de lei.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene aveau o evoluţie incertă. Pieţele de la Paris şi Frankfurt erau în scădere cu până la 0,8%, în timp ce bursa de la Londra avansa cu 0,2%. La deschidere, pieţele mature din Europa au coborât cu cel mult 1,3% după ce agenţia Standard & Poor's a avertizat că ar putea retro­grada ratingurile a 15 dintre cele 17 state din zona euro, inclusiv Germania, Franţa şi celelalte patru ţări cu rating AAA, dacă summitul UE de vineri nu va aduce o soluţie la criză.

Avertismentul fără precedent lansat luni-noapte de S&P a oprit creşterea susţinută a burselor, care a început săptămâna trecută şi a cotinuat luni.

De urmărit astăzi

  • Acţiunile celor cinci SIF-uri, care au înregistrat şi ieri corecţii semnificative, de peste 3%, după ce parlamentarii au amânat să discute proiectul legislativ privind majorarea pragului de deţinere de la 1% la 5%. Acţiunile SIF Moldova au pierdut 4,6% din valoare.

  • Acţiunile operatorului portuar Socep Constanţa (SOCP) care au sărit ieri cu 15% pe bursă, ajungând la un preţ de 0,3045 lei/unitate. Valorile tranzacţionate ieri au fost însă reduse, de circa 36.000 de lei.

  • Evoluţia acţiunilor internaţionale, după ce bursa americană a deschis şedinţa de ieri cu o scădere uşoară, de 0,3%. La aceeaşi oră, bursele europene consemnau pierderi de până la 1%. Indicele german DAX pierdea 1,1%, iar cel francez se corecta cu 0,5%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO