Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti s-au apreciat miercuri, 24 aprilie, benchmark-ul BET înregistrând un avans de 0,5% la 16.948 de puncte. La un moment dat, BET era pe plus cu peste 1%, arată datele bvb.ro.
În rest, dinamicile au fost cuprinse astăzi între 0,39% pe BETAeRO, indice consultativ pentru pepiniera segmentului principal, şi 0,75% pentru BET-NG, unde sunt incluse companii din energie şi utilităţi.
Cele mai ridicate dinamici din BET au fost consemnate de Romgaz (1,56%), MedLife (1,23%), BRD SocGen (0,98%), Sphera Franchise Group (0,95%) şi OMV Petrom (0,88%). One United Properties a scăzut cu 3,2%.
Cu un rulaj de 19 milioane de lei, acţiunile Petrom au reprezentat aproape o treime din lichiditatea tuturor instrumentelor financiare disponibile la tranzacţionare, respectiv 59,6 milioane de lei, circa 12 milioane de euro.
Indicele paneuropean Stoxx 600 pierdea 0,5% la ora publicării ştirii. S&P 500 din Statele Unite se deprecia cu 0,2%, conform Investing.