Burse - Fonduri mutuale

Luxten continua sa bage bani in fondul STK Emergent

23.03.2009, 18:38 212

Compania de iluminat public Luxten Lighting si-a marit participatia in cadrul fondului inchis de investitii STK Emergent de la 7,4%, cat detinea in toamna anului trecut, pana la aproape 10% din capital. Valoarea detinerii este de circa 1,7 mil. lei (mai putin de 400.000 de euro), in conditiile in care compania a investit circa 3,5 mil. euro in fond, potrivit calculelor ZF.

"In prezent detinem o participatie de aproximativ 10% din capitalul fondului. Ne-am crescut detinerea in urma unor achizitii de actiuni care au avut loc in luna noiembrie a anului trecut", a declarat Monica Bucur, director economic la Luxten Lighting.
Luxten este principalul investitor al fondului inchis STK Emergent, listat la Bursa de Valori sub simbolul STK. Initial, compania de iluminat public Luxten Lighting a investit 3 mil. euro la fondul STK Emergent in luna august 2007, dupa care a participat cu 860.000 de lei (230.000 de euro) in cadrul ofertei publice initiale de titluri derulata de fond in primavara anului trecut in vederea listarii.
In luna octombrie 2008, compania de iluminat public controla 7,43% din capitalul social al fondului, valoarea pachetului de actiuni ridicandu-se la aproape 4,6 mil. lei (1,2 mil. euro). Din cauza scaderilor foarte puternice suferite de piata de actiuni in ultimele luni, desi Luxten controleaza mai mult din capitalul fondul, valoarea participatiei este mai mica decat cea raportata in urma cu aproape sase luni.
"Ne gandim la investitia in STK Emergent ca la un angajament pe termen mediu, astfel ca vom ramane investitori la fondul inchis inca doi ani", a continuat Monica Bucur.
STK Emergent a inregistrat o scadere de 9,3% a unitatii in primele doua luni ale anului, investind in imobiliare peste 66% din activele nete de 59 mil. lei (13,7 mil. euro). Scaderea suferita de unitatea de fond STK a fost de patru ori mai mica decat deprecierea suferita de principalul indice bursier BET, care a pierdut 34,5% in primele doua luni ale anului.
Pe Bursa, fondul avea investitii reprezentand 24% din active, mai exact 14,2 mil. lei. Potrivit raportului lunar emis de administrator, la sfarsitul lunii februarie principalele plasamente ale fondului pe Bursa erau titlurile celor cinci SIF-uri, actiunile Constructii Bihor (COBJ) si titlurile BRD. STK Emergent a investit un milion de lei in titluri ale Santierului Naval Orsova (SNO) si 700.000 de lei in actiuni ale Feroneriei Arad (FERO).
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO