Burse - Fonduri mutuale

Nicolae Pascu, STK: Calea spre o crestere agresiva este pe Bursa

Nicolae Pascu, STK: Calea spre o crestere agresiva este pe Bursa

Nicolae Pascu, presedintele societatii STK Financial: Ne bazam pe un randament anual de 25% al Bursei in urmatorii trei-cinci ani, inclusiv in 2008, chiar daca in prezent indicii bursieri sunt pe minus. Nu cred ca evolutia pietei RASDAQ va fi atat de buna pe termen scurt. In schimb, blue-chipsurile vor creste, iar companiile din constructii si imobiliare sunt departe de a fi in pericol anul acesta.

28.02.2008, 19:51 74

Nicolae Pascu, administratorul STK Emergent, primul fond inchis de investitii care va fi listat, mizeaza pe o crestere de 25% a Bursei in 2008, in ciuda corectiilor puternice din acest inceput de an, bazandu-se pe o apreciere a blue-chipsurilor si a companiilor din constructii si imobiliare.
"Ne bazam pe un randament anual de 25% al Bursei in urmatorii trei-cinci ani, inclusiv in 2008, chiar daca in prezent indicii bursieri sunt pe minus. Nu cred ca evolutia pietei RASDAQ va fi atat de buna pe termen scurt. In schimb, blue-chipsurile vor creste, iar companiile din constructii si imobiliare sunt departe de a fi in pericol anul acesta", a declarat pentru ZF Nicolae Pascu, presedintele societatii STK Financial, care administreaza fondul inchis de investitii STK Emergent.
Incepand din 19 februarie, STK Emergent desfasoara timp de trei saptamani o oferta publica initiala (IPO) in valoare de 50 mil. lei (13,7 mil. euro) prin care va vinde pe Bursa 25% din actiuni.
"Ma astept la subscrieri semnificative in ultima saptamana a perioadei de IPO. Cred ca cele mai multe subscrieri vor veni din partea investitorilor noi care nu au mai detinut actiuni pe Bursa", a afirmat Pascu.
Listarea STK Emergent are in vedere obtinerea de resurse care sa finanteze investitiile viitoare ale fondului. Aproximativ 60% din suma va merge catre actiuni care se tranzactioneaza si 40% din resurse vor fi alocate in actiuni ale firmelor care activeaza in domeniul constructiilor sau in cel imobiliar.
"Calea spre o crestere agresiva este pe Bursa, daca vrei liniste, e mai bine sa stai in afara ei. Chiar daca se vorbeste despre listari mai mult ca niciodata, nu cred ca vom avea parte anul acesta de mai mult de cinci listari. La noi, Bursa se roaga de companii sa se listeze, in timp ce pe pietele externe, criteriile de listare sunt foarte restrictive si nu permit oricarei companii sa intre pe Bursa", a spus Pascu de la STK Financial.
Piata locala va avea parte de "o avalansa de listari" peste patru sau cinci ani, potrivit lui Pascu. In prezent, multe din companiile locale nu au atins un anumit prag de sustenabilitate a afacerilor pentru a putea apela la finantarea prin intermediul unei IPO. Putini dintre managerii locali sunt dispusi sa isi asume clauzele de transparenta, implicite listarii la Bursa.
"Odata ce compania se tranzactioneaza la Bursa, managerii trebuie sa vina in permanenta cu planuri de dezvoltare si de crestere, sa aduca dovezi investitorilor ca afacerea pe care o conduc este sustenabila pe termen lung. Insa nu cred ca multora le place sa fie sub lupa", a spus Pascu de la STK Financial.
Listarea fondului inchis STK Emergent, prima de acest gen de pe piata locala, va atrage pe Bursa si alte fonduri inchise.
"Pe masura ce vor avea planuri mai indraznete, cred ca vor intra si alte fonduri inchise pe Bursa", a fost de parere Pascu.
Alaturi de STK Emergent, pe piata locala activeaza inca sase fonduri inchise de investitii, ai caror administratori sunt membri ai UNOPC, care totalizeaza active de peste 156,3 milioane de euro, mult sub nivelul pietelor europene.
"Potentialul fondurilor inchise de investitii este foarte mare, insa prezentul este foarte mic. Una dintre principalele cauze ale stadiului actual sunt veniturile mici ale populatiei", a spus Pascu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO