Burse - Fonduri mutuale

O nouă companie pe bursa de la Bucureşti. Transilvania Broker intră la tranzacţionare până la finalul anului

O nouă companie pe bursa de la Bucureşti. Transilvania...

Autor: Anelis Baciu

09.09.2016, 18:26 2209

Transilvania Broker de Asigurare, unul din principalii jucători din piaţa locală de brokeraj în asigurări, a decis să se listeze la Bursa de Valori Bucureşti, compania fiind în plin proces de pregătire a documentaţiei şi de obţinere a autorizaţilor necesare. Informaţiile privin listarea companiei la BVB au fost confirmate de Dan Niculae, managing partner al Transilvania Broker.

„Ne-am propus să cedăm maxim 25% din acţiunile companiei. Nu ne dorim un exit, mai ales că există un potenţial real de creştere în piaţa de brokeraj. Sperăm ca spre sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie să finalizăm procesul de listare. Prin acest pas ne propunem să devenim mai transparenţi şi mai deschişi oricărui doreşte să devină acţionar, partener, client, sau angajat al nostru”, a declarat pentru ZF Dan Niculae. Opreaţiunea de listare a Transilvania Broker va fi intermediat de Goldring, firma care a intermediat şi listarea pe AeRO a producătorului de software Life Is Hard Cluj.

Transilvania Broker a intermediat anul trecut vânzări de poliţe de asigurare în valoare de 287 milioane de lei (64 mil. euro), ceea ce corespunde unei cote de piaţă de 5,5% din piaţa românească de brokeraj în asigurări. Portofoliul Transilvania Broker este formată în proporţie de 70% din poliţe auto (RCA şi Casco), în timp ce poliţele non-auto reprezintă circa 30% din volumele intermediate.

Pentru acest an compania şi-a propus o creştere de 40% a primelor intermediate, ceea ce înseamnă afaceri de 400 milioane de lei la finalul lui 2016 (90 mil. euro).

Piaţa de brokeraj în asigurări s-a situat anul trecut la 5,2 miliarde de lei, în urcare cu 14% faţă de 2014. Brokerii de asigurări au ajuns să genereze circa două treimi din afacerile companiilor locale de asigurări.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO