Fondurile mutuale au crescut neatinse de criză reuşind să atragă de la investitori o sumă record de 9,8 miliarde de lei sub forma intrărilor nete în ultimii cinci ani (2008 - noiembrie 2013). În acest interval, bursa s-a prăbuşit şi nici acum nu a reuşit să recupereze pierderile, şi zeci de case de brokeraj şi-au închis pentru totdeauna porţile.
Cu toate acestea, fondurile mutuale, în special cele care investesc în instrumente cu venit fix, au reuşit să profite de apatia ridicată la risc a românilor şi au atras în fiecare an în medie aproape două miliarde de lei –bani noi de la investitori. Cea mai mare parte din cele 9,8 miliarde de lei intrate în conturile fondurilor mutuale au fost atrase de fondurile monetare şi de obligaţiuni. Mai exact, de fondurile administrate de Erste Asset Management, Raiffeisen Asset Management, BRD şi Banca Transilvania.
Fondurile de obligaţiuni prezintă pers¬pec¬tiva de a supraperforma dobânzilor bancare pentru că unele dintre acestea au acumulat în portofoliu titluri de stat achiziţionate în 2010 şi în 2011 la dobânzi mai ridicate care le vor permite să afişeze performanţe mai mari. De ase¬menea, fondurile de obligaţiuni investesc în depozite bancare, însă graţie activelor mari, de ordinul câtorva miliarde de lei, pot negocia cu băncile dobânzi mai mari.
În 2008, când bursele s-au prăbuşit sub impactul falimentului băncii americane Lehman Brothers, fondurile mutuale au strâns de la investitori 314 milioane de lei, potrivit statisticilor emise de Asociaţia Administratorilor de Fonduri. În 2009, subscrierile nete ale investitorilor au atins nivelul record de 2,25 miliarde de lei, în 2010 – 1,75 miliarde de lei, în 2011-fondurile au atras un miliard de lei iar în 2012 au intrat 1,5 miliarde de lei.
Din cele 9,8 miliarde de lei, circa 3 mliarde de lei au fost atras în primele 11 luni ale anului 2013, industria raportând cel mai ridicat nivel al subscrierilor din istorie.
Cele peste 60 de fonduri mutuale locale au ajuns la active de 12,2 miliarde de lei (2,7 mi¬liarde de euro) la finalul lunii noiembrie. În luna noiembrie, fondurile au atras de la investitori o sumă netă de 777,8 milioane de lei, dublu faţă de luna octombrie şi aproximativ o treime din suma totală netă atrasă de fonduri în intervalul ianuarie-octombrie.