Burse - Fonduri mutuale

Şalapă joacă şi el cartea lui Fercală şi refuză propunerea de majorare a dividendului din partea acţionarilor SIF5

Autor: Andrei Chirileasa

30.03.2011, 17:55 78

SIF Oltenia (SIF5), condusă de Vasile Şalapă, a refuzat săintroducă pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA)un punct nou prin care un grup de acţionari propune un dividendbrut de 0,125 lei/acţiune, cu 66% mai mare decât cel propus deconducerea SIF5, de 0,075 lei/acţiune, potrivit unui raporttransmis Bursei.

La fel a procedat şi SIF Transilvania (SIF3), condusă de MihaiFercală, care a refuzat mai multe propuneri din partea acţionarilorde completare a ordinii de zi a AGA, două dintre ele vizândcreşterea dividendului.

SIF Oltenia a motivat respingerea solicitării acţionarilor prinfaptul că "cererile nu îndeplinesc cerinţele convocatorului AGOA înceea ce priveşte dovedirea calităţii de acţionar şi a numărului deacţiuni deţinute la data solicitării, prin extras de cont emis deDepozitarul Central".

Potrivit legii, un grup de acţionari care deţin peste 5% dincapitalul unei companii are dreptul de a introduce noi puncte peordinea de zi a unei Adunări Generale a Acţionarilor.

Alte două SIF-uri, SIF Banat-Crişana (SIF1) şi SIF Muntenia(SIF4) au acceptat să introducă pe ordinea de zi a AGA propuneri demajorare a dividendului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO