Burse - Fonduri mutuale

SIF Moldova incearca sa atraga bani de la actionari

24.10.2007, 19:47 17

SIF Moldova intentioneaza sa deruleze anul viitor o majorare de capital prin aport de numerar al actionarilor, dar si prin distributia de actiuni gratuite.
Societatea ar urma sa fie astfel prima SIF care cere bani de la actionari.
Societatea a inceput o campanie prin care isi doreste sa ii convinga pe actionari, in special pe cei straini, sa participe la adunarea generala pentru aprobarea unei asemenea decizii. Mai mult, SIF Moldova are in plan modificarea statutului pentru a iesi de sub incadrarea de societate de investitii financiare, care ii ingreuneaza activitatea conform conducerii societatii.
Detaliile propunerilor care vor fi adresate actionarilor nu au fost inca stabilite. "Desi indicatorii din strategia noastra au fost realizati mai avem circa 10 mil. euro disponibili pentru investitii. Vom propune Adunarii Generale modificarea actului constitutiv si majorarea capitalului atat prin aport de numerar cat si prin distributia de actiuni gratuite", a spus Sorin Turtoiescu, presedintele societatii. "Daca am face un schimb de actiuni BCR-Erste am avea de platit un impozit de circa 70 mil. euro conform legislatiei actuale", a mai spus el.
Pentru modificarea statutului si aprobarea majorarilor, SIF Moldova ar avea nevoie de un cvorum de 50% la Adunarea Generala.
Bursa de la Bucuresti a explodat ieri, cele mai importante castiguri fiind ale SIF-urilor si ale companiilor din indicele BET.

Probleme cu actionarii
Pachete de actiuni reprezentand circa 9% din capitalul SIF Moldova sunt inregistrate in prezent pe numele actionarilor decedati, alte 7% din capital reprezentand detineri reziduale, cele mai multe dintre acestea fiind pachete de 5 actiuni, conform reprezentantilor SIF Moldova. Pachete reprezentand 40% din actiunile SIF sunt detinute de investitori straini. Restul actiunilor se afla in posesia investitorilor romani de la Bursa si a cuponarilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO