Burse - Fonduri mutuale

Teraplast vrea să se extindă şi anunţă că va deschide o firmă în Ungaria

Teraplast vrea să se extindă şi anunţă că va...

Autor: Dan Grigore Ivan

10.10.2016, 00:02 451

Teraplast Bistriţa (TRP), producător de materiale de construcţii şi instalaţii, deschide o societate cu răspundere limitată în Ungaria, cu capital social în valoare de 3 milioane forinţi maghiari (aproximativ 10.000 euro), în numerar, fiind vărsaţi integral la data constituirii. „Scopul acestei acţiuni este dezvoltarea prezenţei Teraplast pe piaţa din Ungaria şi face parte din strategia companiei de a creşte valoarea exporturilor”, potrivit companiei.

Teraplast Bistriţa are 266 mil. lei capitalizare, iar valoarea capitalurilor proprii este de 169 milioane lei. În primul semestru, Teraplast a raportat un profit de 28,64 milioane lei, în condiţiile unei cifre de afaceri de 131,82 milioane lei. Compania a înregistrat venituri totale de 288,7 milioane lei în 2015, în creştere cu 27,5% faţă de 2014. De asemenea, profitul generat de TRP în 2015 a fost de 28,3 milioane lei, de trei ori mai mare decât cel înregistrat în 2014.

Conform datelor furnizate de către Bursa de Valori Bucureşti, Teraplast este deţinută de către omul de afaceri Dorel Goia, cu o participaţie de 46,77%, în timp ce compania KJK FUND II - cu sediul în Luxemburg - deţine 10%, restul acţiunilor fiind împărţite de ceilalţi investitori de pe piaţa de capital de la Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO