Cele mai mari companii energetice de stat sau în care statul este în continuare acţionarul semnificativ au terminat primele şase luni ale anului cu 972 milioane de euro numerar şi echivalent în numerar, cu 23% mai mult decât la finalul anului trecut.
Cele mai mari cinci companii energetice listate de stat sau în care statul are în continuare un cuvânt greu de spus aveau la finalul primului semestru 4,39 mld. lei (972 mil. euro) bani cash în conturi, cu 23% mai mult decât la finalul anului trecut, acumularea de lichidităţi fiind în cele mai multe cazuri asociată şi cu o lipsă de creativitate în ceea ce priveşte proiectele de investiţii.
De asemenea, se pune problema inclusiv a competenţei managementului acestor companii, lipsit de ambiţie, în condiţiile în care firme similare din regiune s-au extins puternic, inclusiv în România.
Pe lângă această sumă, Electrica, Transgaz, Transelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, campionii statului din energie pe bursă, mai „ocrotesc“ sume importante în depozite sau obligaţiuni, investiţii stabile, dar care aduc recompense pe măsura riscului asumat.