Business Construct

Analiza: Vestul tarii, noul El Dorado in adezivi

Analiza: Vestul tarii, noul El Dorado in adezivi

Andrei Dumitrescu, director de marketing si vanzari al Diviziei de Adezivi Henkel Romania: Anul acesta vom continua investitiile in noi capacitati de productie si vom diversifica portofoliul de produse. In prezent, cautam teren pentru o investitie similara cu cea pe care am derulat-o anul trecut la Campia Turzii.

28.08.2008, 11:33 230

Piata romaneasca a sistemelor de zidarie uscate, in care adezivii au o pondere de peste 50%, va ajunge in anul 2011 la aproximativ 600 de milioane de euro, dupa ce anul trecut valoarea acesteia a atins nivelul de 250 de milioane de euro la un volum de aproximativ 1,3 milioane de tone.
Din totalul vanzarilor realizate anul trecut pe aceasta piata, segmentul rezidential reprezinta o pondere de peste 60%, diferenta fiind acoperita de produsele comercializate pentru centrele comerciale, hoteluri, imobile de birouri sau showroom-uri auto. In conditiile in care piata constructilor va avea in acest an un ritm de crestere de 20-30%, iar deficitul de locuinte la nivel national este in prezent de un milion de unitati, strategia producatorilor de adezivi si tencuieli este de a creste capacitatile proprii de productie prin investitii in construirea unor noi fabrici.
Henkel Romania, cel mai mare jucator de pe piata locala, a deschis in toamna anului trecut, la Campia Turzii, cea de-a doua fabrica, majorandu-si capacitatea totala de productie de la 250.000 de tone la aproximativ 450.000 de tone de adezivi anual.
Divizia Adezivi a Henkel Romania va demara anul acesta o alta investitie de aproximativ 10 milioane de euro intr-o noua fabrica, situata in nord-estul tarii, care va avea o capacitate de productie de 200.000 de tone de adezivi pe an, similara cu cea de la Campia Turzii. Henkel mai detine in prezent o unitate de productie de adezivi in Bucuresti, cu o capacitate de 250.000 de tone pe an.
?Anul acesta vom continua investitiile in noi capacitati de productie si vom diversifica portofoliul de produse. In prezent, cautam teren pentru o investitie similara cu cea pe care am derulat-o anul trecut la Campia Turzii", a declarat Andrei Dumitrescu, director de marketing si vanzari al Diviziei de Adezivi a companiei Henkel Romania.
Pana in prezent Henkel a investit 30 de milioane de euro in dezvoltarea diviziei de adezivi din Romania, compania detine la nivel local 600 de angajati, dintre care
220 de persoane lucreaza in fabricile din Pantelimon si din Campia Turzii.
Potrivit reprezentantilor Henkel, productia locala a avut o pondere de 90% anul trecut in volumul total al vanzarilor, restul provenind din importuri de la fabricile grupului. In perioada urmatoare de timp, oficialii Henkel preconizeaza o scadere a importurilor ca urmare a investitiilor in extinderea capacitatilor de productie.
Henkel Romania, care grupeaza toate operatiunile Henkel de pe piata locala, mizeaza in acest an pe o crestere de 36% a afacerilor, fata de valoarea de 141 de milioane de euro (472 de milioane de lei) inregistrata in anul 2007.
Divizia de adezivi, cu vanzari in euro in crestere cu 48% anul trecut, cuprinde trei subdivizii, de adezivi pentru constructii (sisteme de placari, hidroizolatie, gleturi, termosistem, produse pentru placari), de izolanti si adezivi profesionali (silicoane, spuma poliuretanica, adezivi de montaj, ancore chimice) si de adezivi comerciali (adezivi instant, adezivi de uz scolar si birou, benzi adezive de putere si absorbante de umiditate). Cele trei divizii au inregistrat vanzari in crestere cu 48%, 55% si respectiv 100%, calculate in euro.


Baumix majoreaza productia de la Gherla
Compania Baumix, producator de adezivi si materiale de constructii, a demarat in acest an o investitie in valoare de doua milioane de euro in retehnologizarea fabricii din Gherla si intentioneaza ca in urmatorii doi ani de zile sa dezvolte aici principala linie de productie a companiei, care sa poata acoperi cererile de adezivi si tencuieli din zona de nord si nord-vest a tarii.
Compania intentioneaza ca pana la finele anului 2010 sa ajunga la o capacitate anuala de productie de 300.000 de tone de adezivi si tencuieli, peste 60% din aceasta productie urmand sa fie realizata de fabrica din Gherla. In prezent Baumix detine doua fabrici, una la Ploiesti cu o capacitate de productie de 10.000 de tone pe luna, iar cea de-a doua in Gherla, aici producandu-se in prezent 2.500 de tone de tencuieli si adezivi pe luna.
?Este destul de greu sa faci fata cu o singura fabrica cererilor de pe piata de adezivi, astfel ca am preluat anul trecut in septembrie operatiunile firmei Siegel Chemicals, care detinea o fabrica de materiale de constructii la Gherla", a declarat Augustin Russu, directorul general al companiei Baumix.
Firma Siegel Chemicals, detinuta de familia Kosorus, este prezenta pe piata locala de peste zece ani si a inregistrat anul trecut vanzari de aproximativ 1,6 milioane de euro. Compania a produs initial aracet in patru versiuni, respectiv pentru lemn, textile, hartie si universal, in prezent portofoliul produselor fabricate aici cuprinzand solutii pentru tencuieli decorative si mortare uscate.
Conducerea companiei preconizeaza ca va realiza pana la finele anului 2010 o cifra de afaceri de 30 milioane de euro, iar potrivit celor mai recente estimari ale reprezentantilor Baumix, vanzarile firmei in acest an se vor apropia de valoarea de 14 milioane de euro, in crestere cu aproximativ 87% fata de anul 2007. Baumix a incheiat exercitiul financiar 2006-2007 cu o cifra de afaceri de 7,5 milioane de euro.
Cota de piata a companiei a ajuns anul trecut la 7,5% din totalul pietei de adezivi si tencuieli, iar pentru acest an oficialii Baumix preconizeaza o crestere de pana la 10% pe piata autohtona.
?Piata de adezivi si tencuieli a inregistrat in 2007 o valoare de 270 milioane de euro, principalele surse de crestere ale pietei fiind dezvoltarea proiectelor rezidentiale, dar si existenta fondurilor structurale care au facilitat demararea multor proiecte in domeniul constructilor", afirma Augustin Russu.
Compania produce si comercializeaza sisteme de izolare termica a peretilor, sisteme pentru placari ceramice, produse pentru finisarea peretilor si a pardoselilor, diferite tipuri de adezivi, cele mai noi produse lansate pe piata fiind sistemele de termoizolatie Baumix Thermys.
Baumix a fost infiintata in anul 2004 si este detinuta integral de omul de afaceri Augustin Russu, fostul director de vanzari al diviziei de adezivi a grupului german Henkel. Compania nu are o retea de distributie proprie, produsele fiind vandute direct catre distribuitori sau clientilor finali. Numarul de angajati ai firmei este de 140 salariati, 35 dintre acestia lucrand la fabrica de la Gherla.


Preturile la adezivi cresc cu circa 15%
Pretul minim al unei tone de adezivi este de 135 -150 de euro, in timp ce costurile maxime se ridica la 500-600 de euro pe tona, iar pentru acest an, companiile estimeaza o crestere a preturilor cu cel putin 15% ca urmare a inflatiei si a costurilor la energie. Comparativ cu tarile Uniunii Europene, consumul autohton de adezivi pentru placari ceramice este de aproape cinci ori mai mic, in timp ce consumul de sisteme termoizolante se situeaza sub nivelul de 50%, fata de cel de pe pietele occidentale.
O alta companie care va investi in dezvoltarea productiei, Bega Minerale Industriale, care face parte din grupul Bega controlat de Marius si Emil Cristescu, a anuntat ca va finaliza la sfarsitul lunii august a acestui an o investitie in valoare 3,5 milioane de euro in constructia unei fabrici de adezivi pentru gresie, faianta si polistiren in Aghiresu judetul Cluj, precum si in marirea capacitatilor de productie a fabricii de uscare a nisipului din aceeasi localitate.
?Dorim ca pana la sfarsitul lunii august a anului in curs sa finalizam constructia si dotarea noii fabrici de la Aghiresu cu utilajele necesare, pentru a putea obtine aici o capacitate de productie de 80.000 tone pe an, bugetul alocat acestei fabrici fiind de 1,3 milioane de euro", a declarat Gavril Cimpean, directorul general al companiei Bega Minerale Industriale.
Potrivit reprezentantilor companiei clujene, decizia de a deschide o noua fabrica in zona Aghiresu a fost luata tinand cont de faptul ca materia prima pentru mortar este nisipul, aceasta investitie fiind o continuare fireasca a procesului desfasurat aici.
Compania a investit de la inceputul anului si pana in prezent doua milioane de euro in achizitionarea de utilaje de cariera, excavatoare, autobasculante, buldozere, incarcatoare frontale. Pana la finele anului in curs firma clujeana va mai investi 600.000 euro in doua instalatii pentru producerea sapelor si pardoselilor industriale.
Compania Bega Minerale Industriale estimeaza ca va inregistra in acest an o cifra de afaceri de aproximativ 15 mil. euro (54,5 mil. lei), ceea ce reprezinta o crestere a indicatorilor financiari cu 56% fata de anul trecut.
Oficialii Bega Minerale Industriale sunt de parere ca piata in domeniu este in continua crestere datorita in mare masura dezvoltarii accentuate a constructilor, aspect ce genereaza o cerere din ce in ce mai mare pentru materialele de constructie.
Intreaga productie realizata in prezent la Aghiresu este furnizata pentru piata romaneasca, conducerea companiei intentionand ca in perioada urmatoare de timp sa comercializeze mortar si adezivi si pe pietele externe, in tarile vecine. Compania clujeana desfasoara activitati de extractie in cadrul a sase puncte de lucru in Aghiresu, Faget, Suncuius, Gurasarda, Timisoara si Orsova.
Bega Minerale Industriale extrage, prelucreaza si comercializeaza produse din marmura, teracota, cuarturi si bazalt si face parte din grupul Bega. Profitul net al firmei de extractie a pietrisului si nisipului Bega Minerale Industriale a scazut anul trecut cu 46,6%, la 0,5 mil. euro (1,7 mil. lei).
Grupul Bega, care controleaza platforma industriala Faur din Bucuresti, este detinut de fratii Marius si Emil Cristescu, care intentioneaza sa investeasca in 2008 in aceasta unitate peste 30 milioane de euro pentru amenajarea a circa 10 hectare de hale industriale, destinate inchirierii.
Marius Cristescu estimeaza ca, in decurs de doi ani, suprafata totala a spatiilor industriale amenajate la Faur va ajunge la aproximativ 30 de hectare, aducand venituri din chirii de peste un milion de euro.
Fratii Cristescu sunt actionari la circa 30 de firme cu activitati in mai multe sectoare, printre care forajul petrolier, industria constructoare de masini, transporturi, turism, constructii si imobiliare.
Un alt producator local de adezivi, compania Baulinie, a demarat din 2007 o investitie de 2,6 milioane de euro in vederea cresterii capacitatilor de productie, prin achizitionarea unei noi linii de fabricatie a adezivilor.
?Piata de adezivi pentru constructii va creste anul acesta cu cel putin 40% fata de 2007 si va fi influentata de investitiile straine de capital in domeniul constructiilor rezidentiale, dar si de creditele imobiliare avantajoase", a declarat Mircea Dragus, directorul general al companiei Baulinie. Conform informatiilor disponibile pe site-ul Ministerului Finantelor, in 2006 Baulinie a avut o cifra de afaceri de 1,4 milioane de euro (5 milioane de lei) si un profit net de circa 170.000 de euro (600.000 de lei).
Principalele produse fabricate de compania clujeana sunt adezivii ceramici, adezivii pentru polistiren, sapele autonivelante, chituri de rosturi, gleturi de finisaj, articolele fiind distribuite la nivel national de catre retelele specializate. Potrivit reprezentantilor companiei clujene, in prezent piata romaneasca de adezivi este controlata de diviziile locale ale unor companii internationale ca Henkel (Germania) si Baumit (Austria), precum si de producatorii autohtoni Gabbro din Timisoara si Multistar Prod din Oradea.
In tara, Baulinie are deschis un punct de lucru la Bucuresti, iar activitatea de productie este realizata in cadrul fabricii de adezivi de la Cluj.
Compania a fost infiintata in anul 2001 cu capital privat romanesc, are un numar mediu de 30 de angajati si trei actionari persoane fizice.


Investitii in noi fabrici

Henkel va investi 10 mil. euro intr-o fabrica in nord-estul tarii care va avea o capacitate de productie de 200.000 de tone de adezivi pe an;
Baumix va investi 2 mil. euro in retehnologizarea fabricii de adezivi de la Gherla, care va ajunge la o capacitate de productie de 180.000 de tone;
Bega Minerale Industriale va investi 1,3 mil. euro in construirea unei fabrici de adezivi in Aghiresu, judetul Cluj, care va avea o capacitate de productie de 80.000 de tone pe an;
Baulinie a demarat in 2007 o investitie de 2,6 mil. euro in cresterea capacitatilor de productie pentru fabrica din localitatea Apahida, judetul Cluj.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO