Business Construct

Dezvoltatorul Cosmopolis a făcut 30 mil. euro din vânzarea de locuinţe

Dezvoltatorul Cosmopolis a făcut 30 mil. euro din...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

18.01.2017, 14:50 1283

Opus Land Development, dezvoltatorul proiectului rezidenţial Cosmopolis, din zona de nord a Bucureştiului, a vândut anul trecut locuinţe în valoare totală de 30 de milioane de euro, în creştere cu 10% faţă de 2015. Pentru acest an, compania şi-a propus să vândă 540 de locuinţe, în condiţiile în care preţurile sunt cuprinse între 35.000 de euro şi 150.000 de euro, excluzând vilele personalizate.

În acest moment, sunt finalizate 2.300 de locuinţe în cadrul Cosmopolis, comunitatea numărând peste 4.500 de locuitori.

Anul trecut, în cadrul complexului rezidenţial a fost construit strip mall-ul Cosmopolis Plaza, în urma unei investiţii de 2,2 milioane de euro. Acesta cuprinde, printre altele, o farmacie, un pet-shop, magazine de îmbrăcăminte, un supermarket şi spaţii destinate serviciilor. În 2017 vor fi deschise şi alte magazine, urmând ca, în aprilie, gradul de ocupare a spaţiilor comerciale să fie în proporţie de 90%.

Din totalul unităţilor puse la vânzare anul trecut în complexul rezidenţial Cosmopolis, studiourile şi apartamentele cu două camere au fost cel mai bine primite în rândul cumpărătorilor, cu un procent de 58%, urmate de vile cu 27% şi de apartamentele cu trei camere, cele din urmă având un procent de 15% în totalul vânzărilor.

Construcţia Cosmopolis a început în 2007 şi se întinde pe o suprafaţă de 800.000 de metri pătraţi. Investiţiile totale sunt de 280 de milioane de euro, buget alocat construcţiei de locuinţe, infrastructurii, spaţiilor comerciale şi spaţiilor verzi. În viitor, dezvoltatorul vrea să mai ridice alte 7.000 de locuinţe noi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO