Business Construct

Investitie: Roca face o fabrica la Brasovitie: Roca face o fabrica la Brasovi

Investitie: Roca face o fabrica la Brasovitie: Roca face o fabrica la Brasovi

Joan Jorda, directorul general al companiei Roca Obiecte Sanitare: Am cumparat teren in cadrul Parcului Industrial de la Prejmer pentru ca vrem sa construim o unitate de productie in viitor. Am ales acest parc in principal pentru ca are toate utilitatile instalate.

16.12.2008, 15:12 156

Grupul spaniol Roca, unul dintre cei mai mari producatori mondiali de obiecte sanitare, a ridicat miza investitiilor pe piata locala dupa ce a achizitionat un teren de 15,5 hectare in cadrul parcului industrial din localitatea Prejmer, judetul Brasov, pe care va construi o fabrica de obiecte sanitare. Spaniolii au intrat pe piata locala in 2006 si au avut o strategie agresiva de extindere.
"Am cumparat teren in cadrul Parcului Industrial de la Prejmer pentru ca vrem sa construim o unitate de productie in viitor. Motivul principal pentru care am ales acest parc consta in faptul ca are toate utilitatile instalate. De asemenea, Prejmer are o pozitie foarte buna, avand acces la principalele drumuri ce traverseaza teritoriul Romaniei", a declarat Joan Jorda, directorul general Roca Obiecte Sanitare, filiala grupului spaniol pe piata locala. "Cu toate acestea, planurile noastre pe termen scurt nu includ angajari, deoarece nu intentionam sa incepem constructia in perioada urmatoare", a precizat el.
Reprezentantii companiei nu au dorit sa faca publica valoarea tranzactiei prin care au achizitionat terenul, precizand ca "deocamdata abia a fost incheiata tranzactia de cumparare a terenului. Deciziile asupra momentului inceperii constructiei si asupra dimensiunilor investitiei vor fi luate ulterior".
Compania mai detine o unitate de productie in Bucuresti, achizitionata in 2006 pentru circa 8 milioane de euro de la grupul austriac Lasselsberger, situata in cadrul fabricii Cesarom.
In ultimii doi ani, compania spaniola a investit aproximativ 12 milioane de euro in operatiunile din Romania.
Achizitionarea terenului de la Prejmer face parte din planul de dezvoltare pe termen lung al Roca in Romania, insa reprezentantii companiei nu au dorit sa faca publica valoarea viitoarei investitii. Pe viitor, principala prioritate a producatorului este fabrica Cesarom de la Bucuresti.
Grupul spaniol a anuntat in septembrie ca va investi, pana in 2012, circa 10-12 milioane de euro pentru dublarea capacitatii de productie a fabricii de obiecte sanitare din Bucuresti si vizeaza cresterea cotei de piata de la 25% la 40%, in urmatorii cinci ani.
Grupul Roca este o afacere de familie infiintata in anul 1917 si detine 63 de fabrici in 19 tari. Cifra de afaceri in 2007 a fost de 1,8 miliarde euro.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO