Business Construct

Noul termen pentru deschiderea Pasajului Basarab: luna iunie

La al treilea termen
27.04.2011, 23:13 66

Primarul general al Capitalei Sorin Oprescu a anunţat că PasajulBasarab, unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructurăurbană din România, cu un cost de peste 150 mil. euro, va fideschis în luna iunie 2011, acesta fiind al treilea termen definalizare anunţat în ultima perioadă, după ce primarul a adus îndiscuţie, de-a lungul timpului, mai întâi luna martie, iar ulteriorluna aprilie.

La finalul lunii martie, Oprescu a făcut o vizită la PasajulBasarab, însoţit de Gheorghe Mărmureanu, directorul InstitutuluiNaţional de Fizica Pământului, anunţând că deschiderea circulaţieiva mai întârzia, pentru că se vor monta senzori seismicirecomandaţi de proiectant (ca modalitate de prevenţie şi dereducerea a numărului de victime în cazul unui cutremur), precum şipentru montarea staţiei RATB de pe pod şi a liniilor de tramvai. Laacea dată însă, Oprescu s-a ferit să vehiculeze un nou termen deinaugurare a pasajului.

 Până acum Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, a vehiculat trei termene pentru deschiderea circulaţiei pe Pasajului Basarab

Constructorii pasajului, italienii de la Astaldi şi spaniolii dela FCC Construccion, spun că mai au nevoie de 45 de zile pentru amonta staţia de tramvai şi pentru a realiza probele. "Noi l-aminformat de domnul Oprescu când a făcut la începutul lui aprilie ovizită la pasaj că, după ce se finalizează activităţile depretensionare, mai avem nevoie de 45 de zile pentru a monta staţiade tramvai şi pentru a face probele la tramvai. Noi am crezutiniţial că putem da drumul la traficul rutier şi fără a finalizapartea de tramvai, dar din discuţiile cu proiectantul lucrării,acesta nu a acceptat acest lucru. Verificarea finală nu se poateface decât dacă toate elementele de pe pod sunt prezente înmomentul verificării", a declarat Grigorie Verenciuc, directorexecutiv al proiectului, reprezentant din partea companiei Astaldi.Pe de altă parte, Verenciuc a dat asigurări că începutul lui iunieeste un termen fezabil pentru deschiderea circulaţiei.

În altă ordine de idei, în prima parte a lui aprilie circulaţiape sub podul Basarab a fost redeschisă, după cinci ani în care înzonă traficul a fost restricţionat din cauza lucrărilor.

Pasajul Basarab va întregi inelul principal de circulaţie alCapitalei, în partea de nord-vest, în condiţiile în care va realizalegătura rutieră, dar şi de tramvai între bulevardul NicolaeTitulescu, şo­seaua Orhideelor, Podul Grozăveşti, bulevardul VasileMilea şi, respectiv, şosea­ua Grozăveşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO