Business Construct

Pro Confort dezvolta un proiect rezidential in Vitan

27.09.2007, 21:28 66

Grupul Pro Confort, dezvoltatorul hotelului Rin Grand din sudul Capitalei, va investi, in urmatorii doi ani, aproximativ 70 de milioane de euro pentru construirea unui ansamblu rezidential cu 1.500 de apartamente in zona de sud a Capitalei. "Proiectul va fi realizat pe un teren de 4,5 hectare, situat in zona Vitan, in apropierea hotelului nostru, si va include 12 blocuri cu circa 1.500 de apartamente in total", a afirmat Ionut Negoita, unul dintre actionari companiei.
Blocurile vor avea o structura de parter si zece etaje si vor include locunte cu 1-4 camere. Pretul mediu de vanzare va fi de 1.200 de euro pe metru patrat construit, costul celei mai ieftine garsoniere fiind de 49.500 de euro.
Lucrarile au inceput in luna august si vor fi finalizate in primavara anului 2009.
Negoita a anuntat, in luna iunie, ca grupul intentioneaza sa inceapa constructia unui proiect mixt, care va include un mall cu suprafata de 75.000 de metri patrati si spatii de birouri cu o suprafata totala de 50.000 de metri patrati. "Intentionam sa incepem lucrarile in luna august, insa nu am reusit sa finalizam unele detalii ale proiectului de arhitectura. Speram sa incepem lucrarile inainte de sfarsitul anului", a spus Negoita. Proiectul, prima investitie de pe segmentul de retail a grupului, va fi dezvoltat tot in zona Vitan, iar valoarea investitiei va depasi 80 de milioane de euro. Grupul Pro Confort este detinut de fratii Ionut si Robert Negoita si este compus din trei firme, cu activitati in domeniul dezvoltarii de proiecte imobiliare, hotelier, constructiilor si retail.
Cifra de afaceri inregistrata in 2006, la nivel de grup, a fost de aproximativ 45 de milioane de euro, pentru acest an proprietarii estimand o crestere de peste 20%.
Grupul Pro Confort cuprinde firmele Pro Hotels, specializata in activitati hoteliere, si Pro Confort, care importa si comercializeaza mochete, covoare, linoleum, adezivi, desfasurand activitati in sectorul tamplariei din PVC si geam termoizolator, precum si in constructii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO