• Leu / EUR4.6639
  • Leu / GBP5.2762
  • Leu / USD4.1179
Business Construct

Proiect: Primele birouri din Sema Parc, inchiriate

Proiect: Primele birouri din Sema Parc, inchiriate

Prima faza a sectiunii de birouri din cadrul proiectului Sema Parc din Capitala, care cuprinde 42.000 de metri patrati, a fost inchiriata in intregime, printre viitorii chiriasi fiind Zapp, UPC, EA Games, KRKA, Thales sau BAT, potrivit companiei CB Richard Ellis Eurisko, agent co-exclusiv al proiectului. Proiectul Sema Parc, care va atrage o investitie de peste un miliard de euro, este dezvoltat pe locul platformei Semanatoarea din Capitala de catre River Invest, care este controlat de omul de afaceri Ion Radulea.
Primele doua imobile de birouri care sunt cuprinse in prima faza au fost achizitionate de fondul de investitii austriac Europolis anul trecut, in cadrul unei tranzactii de peste 90 de milioane de euro.
Anul acesta va incepe si faza a doua a sectiunii de birouri, care va cuprinde patru imobile, in care se vor investi peste 70 de milioane de euro.
Sema Parc va avea o suprafata construita de 930.000 de metri patrati de spatii de birouri, locuinte si spatii comerciale si 20.000 de locuri de parcare intinse pe 42 de hectare. Proiectul va cuprinde si un hotel de patru stele, 1.000-1.200 de locuinte si o zona de shopping street si petrecerea timpului liber.
Compania va incepe anul acesta dezvoltarea unui centru comercial cu o suprafata desfasurata de 108.000 mp de galerii comerciale si restaurante, precum si o parcare cu 3.500 de locuri situata la ultimele doua etaje ale mallului.
Proiectul comercial va fi dezvoltat de grupul german ECE, unul dintre cei mai importanti operatori de centre comerciale din Europa, care se va ocupa timp de zece ani si de administrarea proiectului.
Tot anul acesta va incepe constructia unui hotel de patru stele care va avea 22 de etaje si circa 400 de camere, extinse pe o suprafata construita de aproximativ
18.000 de metri patrati, in care se vor investi circa 25 de milioane de euro. Primele doua etaje vor fi corespondente cu mallul din zona comerciala a Sema Parc.
Zona rezidentiala, care va cuprinde 1.000-1.200 de apartamente, va fi dezvoltata in doua etape, prima urmand sa fie finalizata in 2010 si va cuprinde 300 de locuinte.

 

Newsletter Ziarul Financiar

Înscrie-te la newsletter-ul ZF.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează. Ia decizii în cunoştinţă de cauză!

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.6639
Diferență: 0,0086
Ieri: 4.6635
Azi: 4.1179
Diferență: -0,2519
Ieri: 4.1283
Azi: 5.2762
Diferență: -0,1722
Ieri: 5.2853
Azi: 4.0856
Diferență: -0,3682
Ieri: 4.1007